Bătrânii. Mort, da’ viu!

Galeria bătrânilor, cu riduri ca-n pictura rembrandtiană, nu este lipsită de ironie sau chiar de sarcasm, textul neputând fi considerat unul realist căci acțiunile acestora țin mai mult de proza kafkiană sau aș putea-o compara la fel de bine cu romanul lui Max Blecher,  Întâmplări din irealitatea imediată sau cu Prăvăliile de scorțișoară, un miniroman al lui Bruno Schulz. Unele situații din roman au în palimpsest alte situații din teatrul absurdului, reprezentat la noi fie de Urmuz , fie de Eugen Ionescu; ce te impresionează în această galerie de bătrâni este încercarea de a surprinde niște tipologii particulare și, de asemenea, talentul de a desena asemenea portrete, care mai de care mai grotești, personajele mișcându-se aidoma unor marionete ce par lipsite de viață, chiar dacă au reacții foarte umane și își taie singure firele cu care romancierul Ioan Suciu mișcă această galerie de ființe vidate.   Cu trilogia Bătrânii, Ioan Suciu se dovedește un autor la apogeul maturității sale artistice, profund, interesant, cu umor împletit adesea cu un fir tragic, și, mai ales, aparte, neurmând nicio tendință din literatura română actuală, o voce distinctă și insolită. - Iulian Coman Băicuș