Bizantul, cu tot ceea ce reprezenta el -, nu ca autoritate a unei dinastii, sau ca superioritate a unei clase conducatoare care, acestea, puteau pieri intr-o catastrofa, fara ca organismul bizantin, inchegat pe incetul in decursul veacurilor, sa se fi resimtit neaparat, dar ca un complex de institutii, ca sistem politic, ca formatie religioasa, ca tip de civilizatie, cuprinzand mostenirea intelectuala elenica, dreptul roman, religia ortodoxa si tot ceea ce provoca si intretinea el in materie de arta -, nu a disparut, nu putea sa dispara, odata cu caderea pe rand, in veacul al XV-lea, a celor trei capitale ale sale: Constantinopolul, Mistra si Trapezuntul.
