Continuitatea spiritului romanesc in Basarabia

    "După numai 22 de ani, în 1940, prăbușirea României Mari - care avea să coincidă în chip tragic dar simbolic cu sfârșitul însuși al celebrului istoric - nu putea să îl lase indiferent pe acesta. Nu insistăm asupra împrejurărilor, dat fiind, mai ales, ca numeroșii biografi ai lui N. Iorga au examinat deja faptele survenite. După cum este cunoscut, prăbușirea României Mari a debutat practic cu ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către URSS în contextul prezentării notelor ultimative ale lui V. M. Molotov, la 26-27 iunie 1940. Istoricul a reacționat imediat și plenar, în articolele politice tipărite în presa zilnică, la Parlament sau în conciabulele oficiale și, nu mai puțin, în lucrările sale științifice." - Gheorghe Buzatu Fragment din cartea "Continuitatea spiritului românesc în Basarabia" de Nicolae Iorga "Vești din Basarabia    Românii cari cunosc așa de puțin România - parcă te poți lăuda că o cunoști și că ai cheltuit atâta și atâta pentru aceasta? -, nu cunosc mai deloc teritoriile românești de care România e încunjurată. precum o piatră scumpă este prinsă în aurul scump. Ardealul, Crișana, Banatul sunt drumul la Pesta, care duce la Viena și aceasta la Paris sau la stațiile de băi. Brașov, Feldioara, și se face noapte: a doua zi frumoasa gară a capitalei ungurești gâfâie de trenuri și furnica de lume grăbită, în răcoarea neguroasă a dimineții. Arad: atâtea minute oprite pentru trenul de Vârciorova. Bucovina, un petec de pământ austriac, pe vechea linie “Lemberg – Czernowitz- Jassy", și câți dintre călătorii noștri nu vor fi trecând fără nici un interes, nici o curiozitate, nici o simțire lângă acel “Czernowitz", cu evreii săi primitivi încadrați în vitrina gării: unde se mântuie ai noștri, unde încep neamuri străine, cine ar putea să spuie! Iar, cât despre cel mai de curând smuls pământ al României, Basarabia, în care până la 1878 era încă un colț al nostru, el e cu totul necunoscut, mai rău decât China, Japonia, Sumatra și ostroavele oceanice ale mâncătorilor de carne, despre care mai vorbește, cu ilustrații un “Ziar al călătoriilor". Prutul, îngustul rău malos, lutos, răpos, nu mai e o apă dunăreană, ci o prăpastie uriașă prin care se despart două lumi ce nu pot avea nici o legătură între ele. Cutare pe care împrejurările îl aduc în județele mărginașe privește în liniștea amurgitului spre malul rusesc de pe care se ridică fumul vetrelor și chiotele păstorilor ce-și strâng vitele, privește, zic, cu aceleași nelămurite sentimente de melancolie, fără dorința de a ști, cu care va privi peste o clipă la pavăza de aur șters a lunii, unde se zice că ar fi munți și lacuri și rămășițe vechi de ființe care au fost vii."