Cainele din Baskerville. Repovestire dupa

    Repovestire după Arthur Conan Doyle de Tony Evans, cu ilustrații de Felix Bennett.     În jurul trupului neînsuflețit au fost descoperite urmele lăsate de un câine imens. Sir Charles Baskerville a fost găsit mort, cu fața schimonosită de uimire și de groază, iar lui Sherlock Holmes și doctorului Watson le-a revenit sarcina de a desluși o sinistră și dificilă enigmă.     O creatură fioroasă bântuie pe dealurile sălbatice și pustii din Dartmoor. O fi vorba de vreun demon venit din lumea spiritelor? Îi va învinge pe cei doi, în pofida priceperii și curajului lor? A cui este silueta înaltă și misterioasă care a fost văzută furișându-se în toiul nopții prin ținutul mlăștinos? Va reuși Sherlock Holmes să îl scape pe Sir Henry, noul proprietar al domeniului Baskerville Hall, de vechiul blestem abătut asupra familiei? Ori înspăimântătorul câine va face o nouă victimă?       Nenumărate povesti extraordinare, nenumărate personaje extraordinare, nenumărate cărți extraordinare!     Colecționați aceste mici versiuni ale celor mai importante cărți din lume, și veți descoperi că volumele din seria Real Reads sunt o Reală Provocare. Bun-venit în fascinanta lume Real Reads!     Fragment din roman:       “Ne-am mai continuat drumul o vreme, când ecoul unui zgomot ciudat reverbera peste întinderea pustie. Un geamăt prelung, stins, umplu deodată împrejurimile – însă nu ne puteam da seama dincotro vine.      - Ce-i asta? strigai eu.     Stapleton mă privi cu o expresie bizară pe chip.     - Ciudat lucru mai e și mlaștina noastră, comentă el.     - Dar ce este, ce s-a auzit?     - Oamenii de pe-aici spun că ar fi „câinele din Baskerville", care își cheamă prada.     Simțind ghimpele fricii în inimă, m-am uitat împrejur spre câmpia nesfârșită, punctată ici-colo de pete verzui. Nu se clintea nimic pe vasta întindere stearpă, cu excepția unei perechi de corbi, care croncăneau zgomotos din vârful unei stânci aflate în spatele nostru.     - Doar sunteți un om educat... Sper că nu dați crezare unor astfel de bazaconii, i-am spus. Care bănuiți ar fi cauza unui sunet atât de straniu?     - Poate să fie cântecul buhaiului-de-baltă, îmi răspunse Stapelton. Este o pasăre extrem de rară, cu o chemare profundă, tunătoare. Practic, a dispărut din Anglia, însă n-ar fi exclus să mai existe câteva exemplare prin această zonă.     Nu m-am lăsat convins de explicația lui. Dimpotrivă, simțeam că Stăpleton știe mai multe decât era dispus să divulge.      Când am ajuns la câțiva pași de Merripit House, Stapleton și-a luat brusc plasa și s-a îndreptat cu pas grăbit spre un loc de pe câmp. Mi-am dat seama că văzuse un fluture colorat – fără îndoială, un specimen rar. În același timp, ușa de la intrare s-a deschis și o tânără doamnă a venit în fugă spre mine. Mi-am dat seama că trebuie să fi fost sora lui Stapleton, deși nu semăna deloc cu naturalistul. Era suplă, înaltă și elegantă, cu tenul măsliniu și părul negru ca pâna corbului. Nu-l scăpă din ochi pe fratele ei, pe măsură ce se apropia de mine.”