Un studiu in rosu. Semnul celor patru - Sir

    „Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cărțile de neuitat ale copilăriei, capodopere ale literaturii universale, fără de care biblioteca unui copil nu poate fi completă. Colecția reprezintă un instrument de lucru esențial pentru elevii de gimnaziu, punând scriitorii și operele prevăzute în programa școlară de limbă și literatura română alături de romanele îndrăgite de generații întregi de copii.     „Detecția este, sau s-ar cuveni să fie, o știință exactă și, ca atare, trebuie tratată în aceeași manieră rece, lipsită de emoție. Or, dumneata ai încercat să-i dai o tentă de romantism, ceea ce produce același efect pe care l-am obține dacă am introduce o poveste de dragoste sau o răpire în cea de-a cincea teoremă  a lui Euclid.“ - Semnul celor patru      Fragment din roman:       “Sherlock Holmes luă, felinarul și urcă, primul, căci lui Thaddeus Sholto îi clănțăneau dintii în gură. Era atât de zdruncinat și genunchii îi tremurau atât de tare, încât a trebuit să-l iau de braț ca să-l ajut să urce. În timp ce urcam treptele, Holmes își scoase de două ori lanterna din buzunar și examina, cu grijă câteva urme, care mie mi se păreau mai mult pete diforme de praf, pe rogojina de cocotier așternută pe scară în chip de pres. Mergea încet, din treaptă în treaptă, ținând lanterna în jos și aruncând priviri ascuțite în dreapta și în stânga. Domnișoara Morstan rămăsese în urmă, cu menajera, care tremura de frică.     Etajul al treilea se sfârșea printr-un coridor drept, destul de lung, cu peretele din dreapta acoperit de o imensă tapiserie indiană, și cu trei uși în partea stângă. Holmes înainta la fel de încet și metodic, și, în vreme ce noi îl urmam îndeaproape, umbrele noastre prelungi se proiectau în spatele nostru pe coridor. A treia ușa era cea pe care o căutăm. Holmes ciocăni, fără, să primească vreun răspuns, apoi încerca, să răsucească, de clanță și s-o deschidă, cu forța. Dar ușa era ferecată pe dinăuntru cu un zăvor lat și solid, după cum am văzut când am apropiat felinarul. Deși cheia se află în broască, gaura nu era acoperită în întregime. Sherlock Holmes se aplecă să se uite și, după o clipă, se ridică, din nou, cu răsuflarea tăiată.     — E ceva diabolic acolo, Watson, spuse el emoționat cum nu-l mai văzuseră vreodată. Ce părere ai?     M-am uitat prin gaura cheii și, imediat, m-am tras îndărăt, îngrozit. Razele lunii pătrunseseră în odaie, împrăștiind o lumină difuză și schimbătoare. Privind drept înainte și suspendat în aer — căci tot cadrul era în umbră plutea un chip, exact chipul însoțitorului nostru Thaddeus. Același cap mare, lucios, același par țepos în jurul craniului, aceeași paloare cadaverică. Trăsăturile erau încremenite într-un rânjet oribil și nefiresc, care, în odaia cufundată în tăcere și scăldată de razele lunii, te înspăimânta mai rău decât un chip schimonosit sau o privire fioroasă. Chipul era atât de asemănător cu cel al prietenului nostru, încât m-am uitat înapoi spre el, ca să mă conving că se află într-adevăr cu noi."