La Radu Părpăuță (deși proza sa poate fi lesne integrată într-o tradiție) ritualul povestirii nu mai urmează un scenariu «ingenuu». Sub masca povestitorului tradițional se ascunde un spirit postmodern, care are voluptatea aluziilor livrești și a jocurilor intertextuale și e pătruns de convingerea că toate marile cărți au fost deja scrise, iar literatura nu mai este posibilă decât ca «rescriere» și parodie. Prin urmare, scriitorul încearcă (și reușește) să reacrediteze parodia ca gen literar, dar demersul său nu este nici polemic, nici contestatar, parodiile sale sunt lipsite de malițiozitate, lumea este percepută în registrul umoristicului, iar diformitățile naturii umane – trecute în revistă fără încrâncenare, mai degrabă cu o curiozitate de entomolog. Păstrând o distanță politicoasă față de proză care se scrie la noi în ultima vreme, născută adesea din frustrări, angoase și resentimente, Radu Parpăuta readuce în actualitate «fata zâmbitoare» a literaturii, altoiță pe un sâmbure ancestral de înțelepciune. Într-o lume care pare să-și fi pierdut umorul cu desăvârșire, viziunea scriitorului capătă o anumită dimensiune sapiențială. - Octavian Soviany, „Fata zâmbitoare a literaturii”, Observator cultural, nr. 936
