Intr-un top al personajelor, Gulliver ar trece usor drept cel mai ghinionist, deoarece nu reuseste sa se intoarca bine dintr-o calatorie, ca isi baga deja capul, senin si oarecum resemnat, in alta. Swift are neaparata nevoie de a crea alte anturaje pentru alte dezvaluiri. Asa ca isi trimite personajul intr-o noua aventura a cunoasterii. Probabil nu este situatie sau aspect al vietii, cu fixare fireasca in secolul al XVIII-lea, prin care autorul sa nu-si fi purtat rabdatorul personaj.
Textul lui Swift se desfasoara pe doua paliere. Unul de suprafata, la nivelul actiunii: primele ciocniri ale lui Gulliver cu liliputanii, faimoasa stingere a incendiului din palatul regal, "marea" batalie navala cand uriasul confisca pur si simplu flota regatului Belfuscu, luptele sale cu insectele si animalele uriase din Brobdingnag, ciocnirile cu piratii si multe altele.
La cel de al doilea palier, unul de adancime, este concentrata intreaga ideologie a cartii. In fond, pentru acest subsol plin cu toate mizeriile vietii a si scris Swift Calatoriile..., si nu de dragul aventurii. Caci tinta strategica a scriitorului este Anglia si starea de lucruri de acasa, nicidecum din inexistenta Liliput... Paginile despre academia din Lagado sunt poate cele mai savuroase din roman...
