Calvus mons sau Despre cum s-a prins Albă ca Zăpada în zborul Păsării Phoenix - Dhagi tovahași și ph'etini, se auzi din camera alăturată actorul care într-adevăr imită foarte bine glasul și stilul lui Ceaușescu. Recunosc că m-a cuprins teama. Asemenea îndrăzneli se puteau plăti scump. — Sunt curajoși, colegii tăi, am îngăimat, în timp ce Sildesco se așeză, resemnată, pe marginea banchetei. — Mai degrabă inconștienți, replică ea, frământându-și mâinile... Au băut cam multișor, cu toții, dacă au uitat în ce țară trăim. — Credeam că Barosanul s-a dus să-i oprească. — Da' de. unde!... E bancul lui favorit. Nu vrei să tragi și tu un ochi? — O, nu, m-am grăbit să răspund. Nu vreau să fiu implicat, la o adică. Sper să ajung acasă de aici, nu la „răcoare". — Să gândim pozitiv, totuși, încercă ea un zâmbet. — Da, ai dreptate. Atunci să-ți spun gândul meu pozitiv din acest moment. Aș vrea să petrecem revelionul împreună, mi-am făcut eu curaj. Dacă, desigur, nu ai deja un plan mai interesant, pentru noaptea dintre ani, am turuit mai departe, dându-mi seama cât de aberantă putea să pară în ochii ei o astfel de invitație, venită din partea unui om pe care nu-l mai văzuse niciodată până în acea zi. Sildesco mă privi, într-adevăr, extrem de uimită. Dădu să spună ceva, apoi se răzgândi.
