Camera rubinie

 Londra, 1907: Împotriva voinței familiei ei nobile și influențe, tânără și rebelă Victoria locuiește, după moartea tatălui său, cu Hopkins, majordomul acestuia, un bărbat riguros, destoinic și demn, în jur de șaptezeci de ani. Nu este bogată, dar este fericită. Lumea ei începe însă să se clatine când apar indicii despre un vechi secret al familiei. Unica persoană care ar putea să-i răspundă întrebărilor este asasinată... Reputația Victoriei este în pericol. Cavaler și serviabil se dovedește a fi atractivul ziarist Jeremy Ryder. Dar se poate oare Victoria încrede în el?  Fragment din romanul "Camera rubinie" de Pauline Peters:    „Palm Court era un vis din coloane de marmură, aur și stuc. Susurul ușor al unei fântâni în formă de scoică era vegheat de o nimfă aurită. Din tavan atârnau candelabre bogate. Florile numeroase și amplul plafon din sticlă aminteau de o seră luxoasă și creau o atmosferă aerată, luminoasă. Chiar și muzica interpretată de orchestra era lejeră și veselă.  Victoria se așteptase ca mătușa ei, lady Hermione Glenmorag, fiica celui de-al optulea duce de St. Aldwyn și văduva a celui de-al cincilea conte de Glenmorag, să se afle în apropierea lațelor trepte din marmură ce duceau la Palm Court - de unde aveai o priveliște a întregii săli și, mai ales, de unde îi puteai vedea bine pe toți cei prezenți. Dar chelnerul o conduse într-o nișă, unde, protejată de frunzele palmierilor, această ședea la o masă.  Cu o piele roz, ochi albaștri, chipul cu trăsături fine și părul blond-deschis, lady Glenmorag fusese considerată în tinerețe o frumusețe. În tablouri apărea surâzând, cu o privire plină de afecțiune - ceea ce, după cum Victoria știa, era o mască. De fapt, avea o inimă de oțel. Acum, la aproape șaizeci și cinci de ani, era încă o apariție impresionantă, chiar dacă încărunțise. Lady Glenmorag purta o rochie din mătase fucsia, care îi punea în valoare excepțional tenul perfect, și o pălărie de aceeași culoare. Ambele după ultima modă.  „Și dacă nu vrea să fie văzută cu mine și de aceea alesese această nisă?" se întrebă Victoria în gând. - Mylady...  Chelnerul se înclină în fața mătușii, după care îi trase un scaun Victoriei și dispăru fără a i se auzi pașii.  - Ai întârziat aproape o oră! lady Glenmorag nu se străduia câtuși de puțin să își ascundă supărarea. Dacă nu aș fi fost informată ca o tânără doamnă, destul de șifonată, care susține că mi-ar fi nepoată, a intrat la Ritz, aș fi plecat. Victoria mai că regretă că nu întârziase ceva mai mult. Orice ar fi avut de discutat mătușa Hermione cu ea, cu siguranță nu era o șuetă între rude.  - Îmi pare rău, am fost reținută, spuse ea mimând respectul.  Faptul că fusese reținută era într-o oarecare măsură adevărat. Mătușa ei nu trebuia să știe ce întâmplare o făcuse să uite cât este ceasul.  - Hm..., acum te afli aici...  Tonul lui lady Glenmorag deveni ceva mai îngăduitor, așa că Victoria se ridică ascultătoare, se aplecă spre mătușa ei și îi oferi obrazul spre a fi sărutat. Dar, brusc, bătrâna se trase înapoi, de parcă ar fi suspectat-o pe nepoata ei de o boală contagioasă.  - Ai vopsea la colțul gurii - zise aceasta cu voce tremurată. Ai folosit cumva ruj?  Deci putea să îi spună adevărul...  Victoria se așeză din nou pe scaun.  - Am fost la o demonstrație a sufragetelor și de aceea m-am rujat. Nu că aș fi intenționat să câștig niște bani ca prostituată."