Cartea Cantecul lui Solomon PDF

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Unul dintre cele mai bune romane de limbă engleză scrise în secolul XX Chiar înainte de nașterea lui Milkman, un bărbat încearcă să zboare, cu aripi din mătase albastră, de pe acoperișul spitalului albilor. De-a lungul romanului, povestea acestui straniu personaj se desfășoară caleidoscopic, plină de mituri, simboluri biblice, secrete stranii. Mama sa Ruth îl ține lipit de ea o vreme prea îndelungată, iar tatăl, Macon Dead, îl obligă să se implice de tânăr în afacerile cu proprietăți, îndemnându-și fiul să-i urmeze dorința de înavuțire. Ajuns la vârsta de 32 de ani și nemulțumit de viață, tot ce-și mai dorește Milkman este să plece în lumea largă. Însă nu poți lăsa în urmă fantomele trecutului.   Cântecul lui Solomon a fost recompensat în 1977 cu National Book Critics Circle Awards, câștigând în fața unei competiții extrem de onorante - formate din nume ca Philip Roth, Joan Didion, John Cheever -, și este considerat unul dintre cele mai bune romane de limbă engleză scrise în secolul XX.   Morrison se mișcă cu ușurință înăuntrul și în afara vieților și gândurilor personajelor sale, desfătându-se cu diversitatea circumstanțelor și a personalităților și savurând sunetul vocilor acestora, bucurându-se în același timp și de vocea proprie, un ecou ce le dezvoltă pe celelalte. - The New Yorker Fragment din romanul "Cântecul lui Solomon" de Toni Morrison: "După‑amiază târziu, până ca soțul ei să încuie la birou și să vină acasă, Ruth îl chemă la ea pe băiat. Când el intră în odăița, ea se descheia la bluza și zâmbea. Era prea mic ca să‑l impresioneze sfârcurile ei, dar suficient de mare, totuși, ca să‑l deranjeze deja gustul fad de lapte de mamă, așa că venea acolo fără nicio tragere de inimă, ca la o corvoadă, se întindea în brațele maica‑șii, cum făcuse cel puțin o dată pe zi toată viața lui, și încerca să extragă din carnea ei laptele dulceag, subțire, fără să o rănească totuși cu dinții. Dar ea îl simțea. Reținerea lui, amabilitatea, indiferența, toate o împingeau către fantezie. Avea impresia clară că buzele lui extrăgeau din ea un fir de lumină. Ca și cum ea ar fi fost un cazan din care ieșea aur tors. Aidoma fetei morarului – cea care ședea noaptea într‑o cameră plină cu fân, fascinată de puterea tainică pe care i‑o dăduse Rumpelstiltskin: să vadă cum firul de aur curge chiar din fusul ei. Și asta era cealaltă parte a plăcerii ei, o plăcere la care n‑ar fi suportat să renunțe nici în ruptul capului. Prin urmare, când Freddie portarul, căruia îi plăcea să se dea drept prieten al familiei, nu numai slugă și chiriaș al lor, a venit într‑o zi, târziu, la casa doctorului ca să aducă banii pe chirie și s‑a uitat pe fereastră înăuntru, printre tufișuri, teroarea care a țâșnit din ochii lui Ruth izvora din subita realizare că urma să piardă o jumătate întreagă din ceea ce făcea ca viața zilnică să i se pară suportabilă. Freddie, totuși, a interpretat expresia ei doar ca rușine, ceea ce nu l‑a împiedicat să rânjească. - Doamne miluiește. Fir‑aș al naibii. Se căzni să‑și facă loc prin tufiș ca să poată vedea mai bine, deși ce‑l deranja mai mult era de fapt propriul ras, nu hățișul de ramuri. Ruth a sărit în picioare cât a putut de repede și și‑a acoperit pieptul, scăpându‑l pe băiat pe jos și confirmându‑i astfel ceea ce el începuse deja să suspecteze – că după‑amiezile acestea erau ciudate și rele."