Cantecul sabiei. Seria Ultimul regat. Vol.4

Cântecul sabiei este al patrulea roman din seria de succes Ultimul regat scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de captivantă ca Urzeala tronurilor, dar inspirată din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui excepțional serial de televiziune realizat de BBC. La mjlocul secolului al IX-lea, fioroșii danezi năvălesc pe pământul britanic, dornici de jafuri și cuceriri. Regat după regat cad pradă invadatorilor nemiloși, până când unul singur rămâne. Astfel, soarta întregii Anglii și cursul istoriei ajung să depindă de un singur om, de un singur rege. Bernard Cornwell scrie o serie istorică și de aventuri excepțională, o serie de romane despre curaj, trădare, datorie, devotament, măreție, dragoste și lupta, așa cum se văd prin ochii unui tânăr războinic, a cărui loialitate este împărțită între două lumi. Bernard Cornwell descrie scenele de bătălie mai bine decât orice alt autor pe care l-am citit vreodată, clasic sau contemporan. – George R.R. Martin Fragment din romanul "Cântecul sabiei" de Bernard Cornwell:   „- Te-ai dus pe pământul lui Guthrum ca să vorbești cu un mort, după care ai venit la mine. De ce? - Fiindcă Bjorn a spus că și tu vei fi rege, murmură Aethelwold. Am ridicat o mână pentru a-l face să tacă și am privit neliniștit spre ușă, parcă așteptându-mă să văd pe cineva trăgând cu urechea din întunericul camerei alăturate. Știam că Alfred avea spioni printre servitorii mei și bănuiam cine erau, dar nu eram complet sigur că-i identificasem pe toți, motiv pentru care trebuia să am grijă să-i țin departe de camera în care eu și Aethelwold stăteam de vorbă. Chiar și așa, nu era înțelept să spui cu glas tare astfel de lucruri. Gisela încetase să toarcă și se uită la Aethelwold. Și eu mă uitam la el. - Ce-a spus? l-am iscodit. - A spus că tu, Uhtred, vei fi încoronat rege al Merciei. - Ai băut? - Nu, zise el. Doar bere. Aplecându-se spre mine, continuă: Bjorn cel Mort dorește să stea de vorbă și cu tine, ca să-ți dezvăluie ce soartă te așteaptă. Noi doi, Uhtred, vom fi regi și vecini. Zeii vor asta și au trimis un mort pentru a mi-o spune. Aethelwold tremura puțin și transpiră, însă nu era beat. Ceva îl speriase și-l făcuse să rămână treaz, iar asta m-a convins că zicea adevărul. Ei vor să știe dacă ești dispus să-l întâlnești pe mort, urmă el, iar dacă da, vor trimite pe cineva după tine. Am privit-o pe Gisela, a cărei fată era lipsită de orice expresie. Am privit-o în continuare nu pentru că așteptam un răspuns de la ea, ci pentru că era frumoasă, foarte frumoasă. Daneza mea brunetă, minunata mea Giselă, mireasa mea, iubirea mea. Probabil că-mi ghicise gândurile, fiindcă pe chipul ei prelung și grav apăru un zâmbet. - Uhtred va fi rege? întrebă ea curmând tăcerea. - Așa spune mortul, zise Aethelwold pe un ton sfidător. Iar Bjorn a auzit asta de la cele trei surori. Se referea la cele trei ursitoare, cele trei surori care ne țes destinul. - Uhtred va fi regele Merciei? stărui Gisela neîncrezătoare. - Iar tu vei fi regina, spuse Aethelwold. Gisela mă privi întrebător, însă nu i-am dat nici un răspuns. Mă gândeam că, într-adevăr, Mercia nu avea rege. Cel bătrân, o corcitură saxonă în lesă daneza, murise și nu avea urmași, iar regatul era împărțit între danezi și saxoni. Pe de altă parte, fratele mamei fusese ealdorman în Mercia înainte de a fi ucis de galezi, așa că aveam sânge mercian. Era o idee care merită mai multă chibzuință. - Cred că ar fi bine să auzi ce are mortul de zis, spuse Gisela cu gravitate. - Dacă vor trimite după mine, o voi face, i-am fâgăduit. Și chiar aveam de gând s-o fac, pentru că un mort vorbise, spunând că urma să fiu rege.  Alfred sosi o săptămână mai târziu, zi frumoasă, cu cer albastru, când soarele amiezii atârnă jos deasupra pământului rece. Lișite, găinușe-de-baltă și cufundaci lipăiau pe marginile canalelor prin care Temes curgea domol în dreptul insulelor Sceaftes Eye și Wodenes Eye, în vreme ce o mulțime de sturzi și de mierle vânau viermi și melci pe noroiul înghețat de pe Sceaftes Eye. Eram acasă, la Coccham, la marginea Wessexului, unde Temes curgea spre Lundene și mare. Asta era casa mea de doi ani încoace. Eu, Uhtred, senior din Northumbria, războinic exilat, devenisem constructor, negustor și tată. Îl slujeam pe Alfred, regele Wessexului, pentru că asta doream, nu pentru jurasem credința. Iar Alfred îmi dăduse o sarcină - să-i construiesc un nou burg la Coccham. Burgul era un oraș transformat în fortăreață, și Alfred plănuia să împânzească regatul cu astfel de cetăți. De-a lungul hotarelor Wessexului, pe țărmul mării, pe râuri și în mlaștinile care mărgineau sălbăticia Cornwalumului se ridicau ziduri de apărare.”