Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Caraval – Stephanie Garber

    Caraval ne aduce în prim plan povestea a două surori care reușesc să scape de sub strictețea unui tată tiranic atunci când pătrund în intriga periculoasă a unui joc legendar. Cel mai așteptat român de ficțiune pentru tineri al anului a intrat direct pe locul al doilea pe lista de bestselleruri a New York Times. De asemenea volumul a ajuns și pe locul al treilea în topul celor de la Sunday Times, la doar câteva zile de la debut.     Pusă în fața unei căsătorii aranjate, Scarlett și-a pierdut speranța de a vedea îndepărtatul Caraval, unde anual se țin reprezentații. Sora ei, Tella, reușește totuși să o ducă la spectacol, dar este răpită. În acest sezon, se pare că jocul se învârte în jurul Tellei, iar cine o va găsi va fi declarat câștigător.      Fragment din romanul "Caraval" de Stephanie Garber:     “În copilărie, pe Scarlett o atrăsese ideea magiei lui Legend, dar Tella își dorise dintotdeauna să audă despre partea întunecată a stăpânului Caravalului. O parte din Scarlett nu putea să nege faptul că a câștiga inima cuiva care jurase să nu mai iubească niciodată, era ceva oarecum seducător.     Dar Legend nu era pur și simplu distrus; era dement, expert nu doar în a face oamenii să se îndrăgostească, ci să și înnebunească. Cine știa ce fel de lucruri perverse o făcea să creadă pe Tella? Dacă Julian nu ar fi oprit-o pe Scarlett chiar acum, ar fi sărit direct de pe acea stâncă și ar fi murit înainte de a-și da seama de greșeala ei. Tella sarea înainte fără să gândească mult mai des decât Scarlett.     Prima dată când încercase să fugă cu un băiat, Tella avea doar doisprezece ani. Din fericire, Scarlett o găsise înainte ca tatăl lor să-i observe lipsa, dar, de atunci, se temuse că, într-o zi, sora ei avea să intre într-un bucluc din care nu ar mai fi putut să o salveze.     De ce nu se mulțumise doar să-i strice logodna lui Scarlett?     - O vom găsi, spuse Julian. Ce i s-a întâmplat Rosei nu i se va întâmpla surorii tale.     Scarlett voia să-l creadă. După tot ce tocmai se întâmplase, își dorea să se frângă și să-l îmbrățișeze, să aibă din nou încredere în el, ca înainte, dar cuvintele prin care el voia să o asigure forțaseră să iasă la suprafață întrebarea la care ei îi fusese prea frică să se gândească de când el îi mărturisise motivul pentru care se află aici.     Se desprinse din mâna lui Julian, străduindu-se din răsputeri să stea la distanță.     - Când ne-ai adus la Caraval, știai că Legend o va lua pe Tella, așa cum a luat-o pe sora ta?     Julian ezită.     - Știam că există o șansă.     Cu alte cuvinte, „da".     - Cât de mare era șansă? întrebă gâtuit Scarlett.     Ochii de culoarea caramelului ai lui Julian se umplură cu o expresie asemănătoare regretului.     - N-am spus niciodată că sunt o persoană bună, Roșiuța.”

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Caraval?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Caraval și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Caraval

Cine a scris cartea Caraval?

Caraval a fost scrisă de Stephanie Garber.

În ce an a apărut Caraval?

Caraval a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Caraval?

Caraval are 438 de pagini.

La ce editură a apărut Caraval?

Caraval a fost publicată la editura RAO.

Care este cel mai mic preț pentru Caraval?

Cel mai mic preț găsit acum este 55.23 lei.

Există Caraval în format PDF?

Poți verifica Caraval în format PDF.

Cărți scrise de Stephanie Garber

Ai mai jos lista de cărți scrise de Stephanie Garber. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții CARAVAL publicate pe Booknation

Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber 10/10
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
publicată la 2020-11-17 16:13:35
recenzie scrisă de Maria-Magdalena Năstase
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
publicată la 2018-02-10 16:55:38
recenzie scrisă de Irina Nicoleta
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
publicată la 2017-12-27 11:49:56
recenzie scrisă de Diana Daniela Macovei
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
Recenzie „Caraval” de Stephanie Garber
publicată la 2017-08-10 11:12:17
recenzie scrisă de Iuliana Enache