Carnetul de front al maiorului aviator Nicolae Em. Spineanu

Era într-o dimineață a lunii august. Locotenentul Paul B. (Lică) își pregătise de cu seară misiunea și în zori și-a luat echipajul și a plecat în zona să pună la punct aliniamentul frontului, ca urmare a probabilelor fluctuații de peste noapte. A luat cu el, bombănind și cota zilnică de ziare. Avionul s-a desprins greoi de la sol, încărcătura suplimentară de hârtie contând foarte mult. Se luminase de ziuă și cu binoclurile i-am urmărit intrarea în zonă, înscrierea pe aliniamentul de cercetat, luminile rachetelor pentru efectuarea marcajului pe sol. Urmă lansarea presei, când... Doi vânători inamici veneau - mâncând, era să zic pământul - în goana cailor-putere să stea de vorbă cu "ziaristul" nostru. Vânătoare proprie - dacă nu la plan, dar măcar în zonă - ioc ! Am văzut clar cum vânătorul din turela din spate a deschis focul, apoi rafalele vânătorilor inamici, urmate de ceva ca un fum din coada avionului nostru, apoi un picaj scurt și filmul s-a terminat. Ne priveam consternați ! - A fost doborât ! - Dar, unde e explozia ? Focul ce urma, ca o confirmare a impactului cu solul ? Nimic ! Eram cu nervii încordați la maximum și numai urechi să prindem ceva, deoarece cu ochii terminasem ce aveam de văzut. și parcă, aduse de adierea unui suflu de dimineață, mai mult o transmutare ușoară și locală de aer diferențiat încălzit de soarele ce se ridică - zic - parcă se auzea geamătul unui motor ce lucra din plin. După câteva clipe, ne-am convins că ei erau. Erau scăpați, veneau acasă, semnal rachetă : "Teren liber pentru aterizare imediată" și Paul apare de undeva de peste ușoarele unduiri ale terenului, la firul ierbii, ca o cositoare în lan și mâncând distanța văzând cu ochii, de data aceasta. Îl vedem că nu mai face turul de pistă, trece direct peste teu, pune la sol, rulează cât rulează și se oprește la mijlocul distanței. Lică țâșnește din avion și o direct spre noi, strigând cât îl ține gura : - Vin ! Vin ! Atenție că vin ! Nu știam ce să credem. Un șoc ? Printre bâlbâielile de cuvinte înghesuite să iasă grămada din gură, toate deodat, deslușim iarăși că... vin! - Cine-s aia care vin, Lică ? - Vânătorii lor !!! La început am rămas stupefiați. Ne-am uitat unii la alții, cei ce urmărisem scena de la sol și parcă înțeleși, într-o clipă, am izbucnit toți într-o explozie de râs dezlănțuit, cu icniri, bătăi pe burtă, arătări reciproce cu degetul (ce figuri vom fi avut, Doamne) totul fără cuvinte, ceva infernal.