Frumoasa argintareasa - FORMAT PDF

    Volumul Frumoasa argintăreasă, cuprinde prima parte din acesta serie seducătoare. O lectură palpitantă, atât datorită evenimentelor ce Îi servesc drept cadru, cât și datorită pasiunilor profund umane care Însuflețesc toate personajele.
Citește tot rezumatul cărții Frumoasa argintareasa... Intrigi și iubiri interzise, femei seducătoare, răzbunări și comploturi - iată ambianța în care se desfășoară aventurile tânărului Henric de Navarra, rămas în istorie ca bunul rege Henric al IV-lea, numit și Henric cel Mare.     Fragment din romanul "Frumoasa argintăreasă" de Ponson du Terrail:       „Să revenim puțin și la Henric de Navarra pe care l-am lăsat urmându-l pe Guillaume Verconsin, omul maestrului argintar, Samuel Loriot.     Ajunse în strada Saint-Denis, unde Guillaume, îl conduse pe tânărul prinț.     — Nu cumva, își zise acesta din urmă, mă va conduce în strada Urșilor?     Dar în loc de a intra în strada Urșilor, Guillaume se opri înaintea prăvăliei unui postăvar, ce era încă închisă; introduse o cheie în broască, după ce mai întâi aruncă o privire împrejurul lui pentru a se asigura că strada era pustie, apoi deschise și împinse pe prinț în prăvălia, a cărei ușă se grăbi să o închidă după ei.     — Unde dracu mă duci, amice? întrebă prințul.     — Sst! Veniți!     Acest local era pe jumătate în întuneric și permise prințului să arunce o privire cercetătoare împrejurul lui. El se găsea în mijlocul unei odăi pline cu postavuri, cu baloți de lână, și cu un mare număr de depanatori de ață de mătase.     Prăvălia părea a fi compusă dintr-o singură cameră destul mare, dar fără dependințe.     Guillaume Verconsin se îndreptă spre unul din colțurile prăvăliei unde se găseau îngrămădite teancuri de lână; el rostogoli unul din ele, și prințul zări un oblon deschis.     Băiatul aprinse o lumânare, îl luă pe prinț de mână, și îi zise:     — Urmați-mă!     — Pe viața mea! murmură Henric de Navarra, dar într-o pivniță îmi dă întâlnire frumoasă argintăreasă?...     Prințul și Guillaume coborâră vreo treizeci de trepte.     — Acum, zise băiatul, suntem în siguranță. Dați-mi mâna lăsați-vă în grija mea.     Și ca și cum ar fi avut teamă ca lumina să nu atragă atenția cuiva, el stinse pe dată lumânarea.     Prințul se găsi într-o adâncă întunecime; dar, condus de Guillaume, el continuă a înainta. Ei umblau pe un pământ neted, puțin umed și noroios, dar pe care piciorul se află în siguranță.     Călătoria misterioasă prin întuneric ținu aproape zece minute. În acest timp Guillaume nu pronunță niciun cuvânt, și nici prințul nu cugetă a-l întreba. Întunericul îi face pe oameni tăcuți.     Deodată, băiatul se opri:     — Gentilomul meu, îi zise el, lângă dumneata se afla o piatră mare; întrebuințeaz-o ca scaun, și așteaptă-mă...     Și fără a-i da timp lui Henric să răspundă, Guillaume își trase mâna și după zgomotul pașilor săi, Henric înțelese că el se îndepărtă.     Prințul era în vârstă de douăzeci de ani; era un aventurier și nu tremurase niciodată încă. Cu toate acestea, văzându-se singur în acea subterană, fără a ști bine unde era dus, el simți o ușoară neliniște.     — Hei! hei! își zise el, cine știe dacă acest Guillaume nu e un trădător și dacă, după ce a fost mesagerul femeii, să nu servească geloasei răzbunări a bărbatului?     Henric se înșela. După câteva minute, pașii lui Guillaume se auziră în întuneric. Băiatul venea spre prinț, ca un om ce cunoaște bine locurile în care se afla, și reluă mâna prințului, zicând:     — Veniți Samuel Loriot și bătrânul Job dorm     — Ah! zise prințul.     — Și doamna vă așteaptă.” Citește mai puțin...