Jurământul, este al patrulea din serie și continuă aventurile tânărului Henric de Navarra. Lectura te ține cu sufletul la gură cu o poveste plină de comploturi, completată cu intrigi sentimentale, toate desfășurate pe fundalul unui război religios ce dezbină Franța.
Fragment din romanul "Jurământul" de Ponson du Terrail: „Ducele se liniști puțin din emoția ce-i produseseră acele cuvinte și se uită cu răceală la Catherine. — Dacă Majestatea Voastră voiește, reluă el, înainte de a trece o lună, îi pot garanta că nu vor mai rămâne hughenoți în Franța. — Nici regele de Navarra? Ducele avu un surâs ironic. — Nici regele de Navarra, răspunse el. — Atunci înseamnă că îl vei face catolic? — Nu, dar i se va întâmpla o nenorocire. Regina tresări. — Doamnă, continuă Henric de Guise, sunt mai acasă la Paris decât în țara mea și chiar mai mult decât Majestatea Voastră poate să-și închipuie. — Nici nu mă îndoiesc, zise regina cu amărăciune, că nu ar fi în stare casa de Lorena să-și facă partizani, din contră, ea îi are în toate țările. — Am o armată deja organizată în capitala voastră, continuă Henric, și această armată va surpa tot pământul la un semn al meu. — Și... acest semn? — Această armată va avea, continuă ducele fără a răspunde la întrebarea doamnei Catherine, un cuvânt de ordine. — Care? — Trăiască liturghia! Jos cu predica! — Dar cine va da acest semnal? — Dumneata, Doamnă. — Eu? Eu? — Fără îndoială. — Dar, odată ce ziceți că această armată vă este supusă?... La rândul său, ducele ridică o privire ironică asupra reginei. — Vă ofer eu mijloacele de a da lovitura. Eu voi fi omul luptei și dumneata brațul. Ne trebuie și nouă o pagină în istorie. — Și dacă aș consimți la aceasta, care ar fi condițiile voastre? Norul care întunecase mai devreme fruntea ducelui apăru din nou... — Ah! zise el, știți bine că tot o iubesc pe Marguerite. Regina rămase gânditoare. — Doamnă, reluă ducele, luați seama! Ora ne grăbește. Trebuie să părăsesc Parisul înainte de a se crăpa de ziuă. Dacă refuzați, vă fac prizonieră și vă ridic. Regina era prinsă în cursă; ea încerca să găsească vreun mijloc de scăpare. — Dar, zise ea, mi-ai promis că-l poți scăpa pe Rene. — Da. — Atunci, știi dumneata ca ora supliciului lui s-a apropiat? — Știu. — Și că în două zile... — Va fi liber. Dar, adăugă ducele, nu-l vei revedea, Doamnă, decât în ziua când vei da semnalul pentru masacru. Până atunci, Rene, pe care îl vom sustrage din mâinile călăilor lui, va rămâne prizonierul meu și nu veți ști niciodată unde să-l găsiți. Dacă veți încălca angajamentul ce îl veți face cu noi, Rene nu va face decât să își schimbe călăul, adică va fi sfâșiat la Nancy. — Ei bine, fie, zise ea, dacă trebuie ca inamicii regatului să piară, primesc, și aceasta se va săvârși în curând. — Astăzi suntem în 14 august, Doamnă. — Bine! — Voiești să fixăm data zilei celei mari? — Fie! Ducele păru că reflectează un moment. — Ce ziceți de 24 august, ziua de Saint-Barthelemy? — Cum voiești, murmură Catherine încă nedecisă. Atunci ducele trase o masă înaintea reginei pe care se găseau pene și pergament și zise: — Binevoiește, Doamnă, a scrie după dictarea mea aceste două rânduri: „Tot ce ducele de Guise va face în noaptea de 24 august, este din ordinul meu."”
