Volumul de față din seria Eminescu, poem cu poem ne dezvăță de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română.
Analiza să cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană. Cartea cuprinde poeziile Doina, Împărat și proletar, Glossă, Epigonii și O, mamă, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu. - În „Doină”, Eminescu joacă rolul unui profesor de geografie atemporală, trasând o hartă ideală a României, așa cum se păstrează în memoria sa afectivă. - Alex. Ștefănescu recuperează sensul inițial al poeziei „Împărat și proletar”, după ce în timpul regimului comunist discursul proletarului a fost decupat din poem, iar celelalte două discursuri, al împăratului și al poetului însuși, au fost trecute sub tăcere. - „Glossa” exprimă o formă de scepticism față de comedia umană, analizând inconsistența morală a lumii. - În „Epigonii”, poetul evocă presupusul idealism al scriitorilor de altădată, în comparație cu mediocritatea afectivă a contemporanilor lui. - „O, mamă” ia un instantaneu al veșniciei, într-un mod asemănător celui în care Kant vorbește despre eternitate folosind terminologia filosofică. Seria de volume Eminescu, poem cu poem cuprinde opera poetica antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu. Fragment din lucrarea: Eminescu, poem cu poem: Doina. Împărat și proletar. Glossă. Epigonii. O, mamă de Alex. Ștefănescu " Poezia Glossă sună straniu printre celelalte poezii ale lui Eminescu. Parcă ar fi rostită. de un robot prevăzut cu un sintetizator de voce: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate;/ Nu spera și nu ai teamă,/ Ce e val că valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece." Nici urmă de căldura omenească în această poezie. Nici urmă din acea intensitate a trăirii care la Eminescu este copleșitoare și creează o adevărată dependentă de scrisul lui. Impersonalitatea tonului șochează încă de la primul vers: „Vreme trece, vreme vine". Se putea spune, firesc, „vremea trece și vine". Dar misterul poeziei s-ar fi spulberat înainte de a se instaura. „Vreme trece, vreme vine" creează o impresie de mișcare mecanică, simetrică și egală cu ea însăși, ca de metronom. Ceea ce își propun astăzi minimaliștii, să descrie fără să comenteze, realiza Eminescu acum mai bine de o sută de ani. Urmează o serie de sfaturi adresate unui interlocutor fără identitate (probabil poetul însuși) de către o instanță morală supremă (în numele căreia vorbește tot poetul). Nu sunt sfaturi paterne, date cu grijă de a-l feri pe un tânăr de experiențe dureroase, ci sfaturi demiurgice, care vin parcă din ceruri. Sunt sfaturi inutile, rostite nu pentru a fi urmate, ci pentru a divulga inconsistența morală a lumii. Pentru a exprima un scepticism absolut față de comedia umană. G. Călinescu a făcut cândva observația că un poet nu spune mari adevăruri, ci simulează spunerea unor mari adevăruri. Ca o poezie emoționează prin crearea unei atmosfere inițiatice, deși nu inițiază în nimic. Aceste idei se verifică perfect în Glossa lui Eminescu. Că istoria se repetă, că „toate-s vechi și nouă toate" au spus-o mulți gânditori ai lumii, de la Vico la Schopenhauer. Ceea ce ne spune în plus Eminescu, prin solemnitatea non-umană a discursului său, este că trebuie să primim fără împotrivire, ca pe un dat, logica morală descifrată de filosofi în viața lumii."
Eminescu, poem cu poem: Doina. Imparat si proletar. Glossa. Epigonii. O, mama
- Autor: Alex. Stefanescu
- An apariție: 2016 (vezi top cărți)
- Editura: ALL
- Nr. pagini: 86
- Categorie: Literatura Romana
