Viata de imprumut

Se naște în familia unor profesori la 10 septembrie 1946, în comuna Râciu de Câmpie, județul Mureș. Urmează școala generală și liceul la Colegiul Național „Mihai Viteazul" din Turda, apoi studii universitare la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca.
Citește tot rezumatul cărții Viata de imprumut... După absolvire, în 1969, se stabilește în Brașov și ocupă diverse funcții. Lucrează în învățământ și mass-media și conduce în perioada 2006-2009 editura și revista Astra. În 1964 debutează în teatru, cu piesa Exmatriculatul din a IX-a B, care se joacă în două reprezentații la teatrul din localitate, iar debutul în literatură are loc cu romanul Duminica mare (editura Dacia, Cluj, 1983), căruia îi urmează: Vinerea neagră (1986), Miercurea regală (1991), la aceeași editură, apoi Viața de la fereastră (editura RAO, 2003) și Secretul Crucii (editura Libris editorial, 2015).    Fragment din volum:       “Zilele se scurgeau cu repeziciune, gonite de viață trepidantă. Germania trăia cu toată suflarea Olimpiadă de la Munchen, până în ziua nefastă a atentatului terorist din satul olimpic. Entuziasmul, gâtuit brutal de actul criminal al sceleraților, se transformase în revoltă. Opinia publică reacționă vehement, se înăspriseră măsurile de securitate, în aeroporturi, în gări, în toate mijloacele de transport. Avuseseră loc, înainte, în lume, deturnări de avioane, atentate sângeroase, dar executarea sportivilor evrei la competiția mondială pusese capac la toate. „Armele să tacă!", deviza pacifistă a întrecerii, promovată încă din Antichitate, rămăsese doar un deziderat generos. Teama, îngrijorarea se cuibăriseră în oameni. Pe un front deschis între beligeranți se putea lupta, însă împotriva unor „kamikaze", care nu-și cruțau viața, împrăștiind moartea în jur, era imposibil. „Așa se întâmplase cu Hanna și părinții ei la Ierusalim", se gândi Beniamin. Un jihadist încins la brâu cu explozibil se aruncase în aer, împreună cu întreg autobuzul. Războiul tăcut, coborât în străfundurile cavernoase ale conspirației, care pedepsește fără noimă, nevinovați, naște teroarea. Dușmanul invizibil pândește de peste tot și nesiguranța se împrăștie ca o boală, ca o pandemie. Un semnal de alarmă terifiant umilea clasicul „verboten" nemțesc, însă nu putea interzice viața. Repliat fragil și cu greutate, normalul se reinstălase timid, cu pași mici, șovăielnici.     Ai suferit mult atunci la moartea Hannei?     - Da, răspunse Beniamin, dar, într-un fel, deja o pierdusem, de când plecase. Eram aproape sigur că nu o să ne mai vedem. În fiecare zi se îndepărtă tot mai mult, ca o himeră, însă moartea ei, căzută ca un trăsnet, a destrămat orice speranță. A rămas doar povestea, frumoasă ca un basm și fără obișnuitul happy-end. Asta e viața, dură și nedreaptă, câteodată. Dar tu?     - Eu ce?     - Tu știi totul despre mine, iar eu doar foarte puține despre tine. Nici măcar nu-ți cunosc numele de familie." Citește mai puțin...