444 de fragmente memorabile ale lui

Această carte aniversară condensează viața și opera lui Neagu Djuvară în 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile și spusele autorului. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum și ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actualitatea, lucrurile cu adevărat importante în viață.
Citește tot rezumatul cărții 444 de fragmente memorabile ale lui... Cititorul are la dispoziție în aceste pagini esențialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale. „La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvară era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală și o distincție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească.\" (Horia-Roman Patapievici) „După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumărate clișee ideologice, să navigheze printre adevăruri camuflate, desfigurate sau ocolite, să accepte o îndelungată asceză, care riscă să producă standardizarea ireparabilă a discursului istoric, Neagu Djuvară a readus la rampa istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de staif catedratic și de exigențe conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curată, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în pofta vitală de cunoaștere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.\" (Andrei Pleșu) „Locul pe care-l ocupă domnul Djuvara în viața publică românească nu l-a luat de la nimeni și nu va fi niciodată luat de altcineva. Că l-am cunoscut și ca o personalitate atât de originală stă cu noi de un sfert de veac este o aruncare a zarurilor sorții la fel de norocoasă pentru noi ca acelea care i-au determinat acestui om cotiturile unei vieți într-adevăr excepționale. Numai în societatea noastră, în care el, Neagu Djuvara, este supraviețuitorul unei civilizații morale moarte, poate să fie cineva un fenomen cultural de unul singur.\" (Andrei Pippidi) „Mai întâi m-a cucerit personajul Neagu Djuvara. Un ADN cu blazon de boierie sadea pe linie maternă și ighemonikon diplomaticesc dinspre tată, plus fibra armânească la care balcanismul aburos cataonic din vinele mele a percutat euforic fără ezitare. Diplome sorbonarde în Istorie și Drept. Patriotic-romantice înrolări ofițerești pecetluite cu subtile misiuni politice de anvergură națională (și consecințe continentale) la nici treizeci de ani. Studii caftănițe de Raymond Aron. Un exil împănat instituțional cu mult disputatele conturi prevăzător alimentate de «bietul» Ica Antonescu, dar și cu Cioran, Eliade, Vișoianu, Brutus Coste, Ionesco & Co. Abordări ale istoriei la nivel de Toynbee, dublate de misiuni secrete și comandouri parașutate, ambiguu păstorițe de spionajul francez și american...“ (Dan C. Mihăilescu) Cu o prefață de Gabriel Liiceanu: Cele trei vieți ale lui Neagu Djuvara Cuvinte de apreciere semnate de Georgeta Filitti, Dan C Mihăilescu, Radu Oltean, Andrei Pleșu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia-Roman Patapievici Fragment din carte: "Viața lui Neagu Djuvară începe sub semnul aventurii și al peregrinărilor. Pe când avea doar un an, tatăl său se hotărăște să-și trimită soția și cei doi copii în Franța, pentru a-i pune la adăpost de agitația războiului abia început. Urmau să ajungă la Le Havre, unde bunicul din partea tatălui, ambasador al României în Belgia, se retrăsese împreună cu guvernul și Curtea Regală belgiană din țara ocupată de germani. Au pornit către Franța cu tot ce mai aveau, "un fișic de napoleoni și cele câteva bijuterii". Numai că, pe atunci, în Franța nu se putea ajunge decât traversând Rusia, o țară aflată în plină revoluție bolșevică. A avut loc astel un episod memorabil, parcă desprins din filmele lui Eisenstein. « Biata mamă, la vârsta de 33 de ani, cu doi copii - Răzvan, de patru ani, și eu, de un an și ceva cu o soră mai tânără, Ioana Grădișteanu, care nu era măritată, și cu un frate bolnav (ultimul dintre Grădișteni, care înnebunise pe front și pe care voia să-l ducă la un sanatoriu), a plecat prin Rusia, însoțită de o tânără guvernantă elvețiancă, Schwester Frieda, de 20 de ani. Ajungem, de la Odessa, cu un tren rusesc de pe vremea țărilor, la Petrograd, Sankt-Petersburg, unde ni s-au confiscat pașapoartele. De ce? dați seama că, la declanșarea Marii Revoluții rusești, poliția își făcea meseria. Ea a confundat numele elvetiencei noastre, Schwester Frieda, cu o spioană germană pe care o căutau. Și cu asta ne-au blocat o lună la Sankt-Petersburg, abia după o lună s-au lămurit lucrurile. Un director de la Ministerul de Interne i-a spus [mamei]: «Doamnă, ne cerem iertare, a fost o eroare, veniți mâine dimineață, că bolșevicii iau puterea.» Mama s-a dus a doua zi, cu soră-sa, lăsându-ne pe noi, copiii, dincolo de Neva cu tânăra guvernantă și cu fratele nebun. Când să treacă înapoi, a văzut că toate podurile erau ocupate de Armata Roșie... A văzut mergând în fața ei, de-a lungul Nevei, un ofițer. A alergat după el, l-a luat de mânecă și i-a vorbit franțuzește: «Domnule ofițer, vă rog, ajutați-mă să trec podul, am copiii dincolo.» Ofițerul s-a întors și a întrebat-o sever: «Sunteți franțuzoaică?» Mama a ezitat, dar a ales adevărul: «Nu, domnule, sunt româncă.» S-a îmblânzit imediat ofițerul: «Săracii români, noi i-am atras în nenorocirea asta.» Și omul, riscând să fie împușcat, s-a întors din drum și a negociat cu pichetul de santinele. Iar mama a reușit să treacă podul. A urcat toată familia într-o birjă și a luat ultimul tren către Helsinki de la Petrograd, Sankt-Petersburg, înainte ca bolșevicii să închidă toate granițele. Asta e primul miracol din viața mea. Am ieșit din Petrograd chiar în ziua Marii Revoluții de la 25 octombrie 1917...»  " Citește mai puțin...