Singur pe lume

Singur pe lume - Hector Malot Singur pe lume (titlul original în franceza Sans famille) este un roman celebru al scriitorului francez Hector Malot. Publicat prima dată în 1878 la editura Eugene Dentu din Paris.
Citește tot rezumatul cărții Singur pe lume... Ilustrațiile ediției erau gravuri executate de E. Bayard. Hector Malot, a scris peste 70 de volume, iar Singur pe lume este de departe opera lui cea mai cunoscută, fiind chiar ecranizată de nenumărate ori. Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Remi, care trăiește în casa unei femei, tușă Barberin. Soțul acesteia, zidarul Jerome, suferă un accident grav fiind astfel nevoit să îl închirieze pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici reprezentații alături de un cățel. Romanul Singur pe lume a fost tradus în limba română de Anda Boldur și a cunoscut numeroase reeditări. Fragment din roman: "Cutreierasem până acum o parte din sudul Franței: Auvergne, Velay, Vivarais, Querey, Rouergue, munții Ceveni și Languedocul. Felul nostru de a călători era cât se poate de simplu. Mergeam tot înainte, la întâmplare, și când dădeam peste vreun sat care, de departe, nu ni se părea prea păcătos, ne pregăteam cu toată grija ca să ne facem o intrare triumfală. Eu îi găteam pe câini: o pieptănăm pe Dolce, îl îmbrăcam pe Zerbino, îi puneam lui Capi un plasture pe ochi ca să poată juca rolul unui soldat bătrân și în sfârșit îl sileam pe Suflețel să se îmbrace în haina lui de general. Dar asta era partea cea mai grea, căci maimuțoiul, care știa foarte bine că găteala înseamnă pregătirea pentru muncă, se zbătea cât putea și recurgea la tot felul de giumbușlucuri ca să mă împiedice de a-i pune hainele. Atunci îl chemăm în ajutor pe Capi, care, prin vigilență, prin instinctul și prin agerimea lui, izbutea aproape totdeauna să zădărnicească șiretlicurile maimuțoiului. De îndată ce trupa era gata echipată de gală, Vitalis își luă fluierul și, înșirându-ne frumos pe toți, unul după altul, ne făceam intrarea în sat. Dacă numărul curioșilor pe care îi atrăgeam după noi era destul de mare, dădeam reprezentația. Dacă, dimpotrivă, era prea mic ca să nădăjduim vreun câștig, porneam mai departe. Numai prin orașe rămâneam mai multe zile și atunci eu aveam libertatea de a mă duce dimineață la plimbare pe unde voiam. Îl luăm cu mine și pe Capi, dar bineînțeles, un Capi, câine ca toți câinii, fără costumul lui de teatru, și hoinăream pe străzi. Vitalis, care de obicei mă ținea cu strășnicie pe lângă el, în aceste ocazii îmi dădea drumul bucuros. " Citește mai puțin...