Rezumat Recviem pentru un asasin - Monica Ramirez

Recviem pentru un asasin. În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou este al VI-lea volum din seria Alina Marinescu Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului.
Citește tot rezumatul cărții Recviem pentru un asasin... Nu și-a vândut sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum, însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alină. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.   Nu vă lăsați înșelați de începutul aparent relaxat al ultimului volum. Ceea ce urmează vă va lăsa fără răsuflare. Răzbunare, trădări, pasiune, ura, misiuni intercalate cu emoții extreme. Finalul este uimitor, cu toate că vorbim aici despre una dintre rarele serii ce nu ți-ai dori să se mai sfârșească vreodată. - Spy Magazine Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Recviem pentru un asasin?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Recviem pentru un asasin și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Recviem pentru un asasin scrisă de Monica Ramirez. Recviem pentru un asasin a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Recviem pentru un asasin este editura UP - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura UP aici. Cartea Recviem pentru un asasin face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 456 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Recviem pentru un asasin și, de asemenea, sperăm că autorul Monica Ramirez, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII RECVIEM PENTRU UN ASASIN PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie ”Recviem pentru un asasin” (Alina Marinescu #6) de Monica Ramirez
Recenzie "Recviem pentru un asasin" Monica Ramirez
Recenzie "Recviem pentru un asasin" Monica Ramirez
publicată la 2021-12-06 23:51:08
recenzie scrisă de Diana Mîndrilă
0 secunde