Mara

    A fost scriitor, jurnalist și pedagog, membru corespondent al Academiei Române. Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni, remarcabilă opera literară a lui loan Slavici este influențată de viața satului ardelenesc.
Citește tot rezumatul cărții Mara... Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un instrument excelent de observație al mediului rural, oferind în nuvelele din popor și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor, în funcție de nivelul lor social, în cele mai mici detalii ale ținutei, portului popular, vorbirii și gesturilor.     Opera lui Slavici este remarcabilă; ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârzi, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și cu părți rele, așa cum trebuie să fie o lume comună. Prin nuvelele și romanele sale, Slavici este, alături de ceilaiți clasici, scriitorul care a avut o contribuție decisivă la așezarea literaturii noastre pe făgașul modernității, a fost un întemeietor al realismului nostru modern, așa încât va rămâne un punct de reper nu numai pentru romanul social, ci și pentru cel psihologic.       Fragment din volum:       “Nu trece nimic peste iubirea de mamă!     „Și adică ce e, își zicea Mara în cele din urmă. Parcă ea nu tot aceeași rămâne?! Câte femei trăiesc în căsnicie fericită fără ca să fie cununate?! Câte se fericesc după ce au făcut un pas greșit?!".     „Mai bine moartă", zicea odinioară, iar acum se simțea mângâiată când își dădea seama că fata ei nu e cununată cu neamțul. Știa că nu poate să trăiască răzleață; a putut să se ducă, dar nu putea să rămâie și o aștepta în toate zilele să se întoarcă. De un singur lucru se mai temea și se ruga în toate zilele lui Dumnezeu ca s-o ferească de lucrul acesta, singurul care ar fi putut s-o lege pe Persida pentru toată viața de Națl. O treceau un fel de fiori de moarte când se gândea, lucru foarte firesc, că Persida ar putea să se întoarcă muma acasă; aici mintea i se oprea în loc; nu mai știa cum s-ar simți, ce ar zice și ce ar face atunci.     De aceea, sângele i se opri în vine când, patru zile înainte de Sf. Petru, Trică veni să-i spună, luând-o mai pe departe, că Persida s-a întors de la Viena.     Cum i-ar fi venit, Doamne, să se bucure, și nu îndrăznea. O așteptase singură și nu se îndoia că-l va părăsi pe neamțul care i-a stricat toată viața; iar ea venise tot cu dânsul, ba zicea că n-are niciodată să-l părăsească.     - Nu cumva..., întrebă ea cu inima îndoită.     Trică se uită în ochii mumei sale și înțelese întrebarea.     - Nu știu, răspunse el, nu cred, nu mi se pare.     - Și chiar dac-ar fi una ca asta, ba mai ales atunci, grăi Mara luându-și inima în dinți, să-i spui că nu vreau să știu că mi-e fată câtă vreme trăiește cu dânsul: ori eu, ori el!     Persida era greu lovită. Nu, mai aspru nu putea să fie pedepsită; dar așa trebuia să fie, pedeapsa era dreaptă și ea se simțea înălțată de gândul că muma ei este o femeie care nu vrea să-și ierte fața, pe care o știe trăind în căsnicie nebinecuvântată." Citește mai puțin...