Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925) a fost un prozator, dramaturg și jurnalist român, reprezentativ pentru realismul din literatura română. S-a născut la Șiria, în județul Arad de astăzi, și a studiat la Arad, Timișoara, Pesta și Viena. În capitala austriacă l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, care l-a încurajat să scrie. A fost apropiat și de mediul literar al revistei „Convorbiri literare”.
În nuvela „Moara cu noroc” (1881), Slavici urmărește destinul lui Ghiță, un cizmar care încearcă să-și îmbunătățească situația materială administrând un han izolat. Întâlnirea cu Lică Sămădăul pune în mișcare o dramă despre lăcomie, conștiință și destrămarea familiei. Tensiunea psihologică și observația realistă fac din această nuvelă una dintre lecturile importante ale prozei românești.
Romanul „Mara”, apărut mai întâi în foileton în 1894 și în volum în 1906, urmărește o văduvă întreprinzătoare din zona Aradului, preocupată de viitorul copiilor ei. Povestea explorează munca, economia de familie, diferențele confesionale și relațiile dintre comunitățile transilvănene. În „Pădureanca” și „Budulea Taichii”, autorul revine la conflictele sociale și morale din lumea rurală.
Slavici a scris și povești sau basme inspirate de tradiția populară, între care „Zâna Zorilor” și „Păcală în satul lui”. A desfășurat o activitate intensă în presă, inclusiv în jurul ziarului „Tribuna” din Sibiu, iar pozițiile sale publicistice și politice au provocat controverse în epocă. Moștenirea sa literară trebuie distinsă de dezbaterile privind activitatea politică.
Pentru o primă lectură, „Moara cu noroc” este potrivită celor interesați de o poveste concentrată și dramatică; „Mara” oferă un tablou social mai amplu. Pentru cititorii tineri, există ediții din „Povești”. Opera lui Ioan Slavici rămâne legată atât de istoria literaturii române, cât și de spațiul transilvănean în care s-a format.
