Intelepciunea banilor

    Banii transformă orice om în filosof, chiar împotriva propriei sale voințe.     În Înțelepciunea banilor, Pascal Bruckner numără, contabilizează, calculează virtuțile și păcatele monedei.
Citește tot rezumatul cărții Intelepciunea banilor... De la o epocă istorică la alta, de pe un mal pe celălalt al Atlanticului, râvnit și damnat deopotrivă, banul suscită nenumărate discuții, luări de poziție, dar reușește cumva să rămână dincolo de fluctuațiile istorice, văzându-și mai departe de drumul său, ca și cum nimic nu l-ar putea atinge. Și totuși, despre bani se vorbește cu adorație sau dispreț, fără ca în privința lor să se ajungă vreodată la un punct comun. Cât înseamnă prea mulți, ce putere au, ne umanizează sau ne transformă în simple mașini de calcul, aduc sau nu fericirea?     Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier și eseist, o figură emblematică a intelectualității franceze.     “Banii sau mai degrabă felul în care ne raportăm la ei spun totul despre noi și intimitatea noastră – asta e concluzia lui Pascal Bruckner în incitantul său eseu, Înțelepciunea banilor. Analizând puterea banilor, autorul scoate în evidență reprezentările noastre colective, menționând că arma moralității, atât de des reversibilă, nu este de ajuns pentru a vedea limpede rolul celui mai vechi instrument de schimb din lume.” - Le Monde     Fragment din volumul "Înțelepciunea banilor" de Pascal Bruckner:     “Spectrul sațietății     Dacă este imposibil și să disprețuiești banii, și să-i venerezi, aceasta se întâmplă și fiindcă sunt ceva abstract. Ne așază în postura lui Dumnezeu de după crearea lumii, punându-ne la dispoziție toate bunurile imaginabile. Aproape că ne oferă darul ubicuității, lărgesc spațiul, lungesc timpul. De aici și faptul că bucuria de a-i câștiga e superioară celei de a-i cheltui. Excitația scurtcircuitului: a aduna de foarte tânăr o sumă frumușică, arzând etapele, fără a-ți fixa limite. A-ți câștiga pâinea cea de toate zilele este o povară, a te îmbogăți rapid e un joc asemănător vârtejului erotic. A ajunge milionar la treizeci de ani e o încercare care te poate lăsa la fel de înfometat, dacă faptul nu este prelungit către alte obiective. Desigur, nu este vorba despre vreo disperare specifică numai celor bogați, ci despre un potetnțial pericol general: spectrul sațietății. Banii devin un obiect atît de dezirabil, încât fac ca orice altceva să fie insignifiant. Nimic nu poate rivaliza cu potențialul nelimitat pe care-l încarnează. Și-atunci ce mai contează munca, frumusețile pământului, relațiile afective sau carnale? Când totul ți-e posibil, habar nu mai ai ce vrei. Banii anulează alte dorințe, fiind autosuficienți. Te poți bucura de ei fără să mai ai nimic altceva. Pe măsură ce se dematerializează par a-și pierde brutalitatea, dar tocmai în acest moment devin mai periculoși, întrucât capătă puterea ideii pure.     Fiecare dintre noi își poate scrie o autobiografie a fericirii, în care să facă legătura dintre nivelul veniturilor și sentimentul de înflorire resimțit în fiecare perioadă. Nu e sigur că ar coincide cei doi factori, nici că ar fi diferiți, într-atât intră în calcul și alți parametri: sănătatea, vârsta, recunoașterea publică, viața amoroasă și familială. O anumită dificultate materială în tinerețe nu este același lucru cu o problemă financiară la cincizeci de ani. Astfel este resimțită bogăția: tot ce ai, minus ce datorezi, plus ce speri. La douăzeci de ani poți trăi într-o magherniță ca un prinț, la șaptezeci, într-un palat, ca un sărăntoc, țintuit de boli și singur." Citește mai puțin...