Apus de soare

    "Teatrul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea a cunoscut un mare succes de scenă în timpul vieții autorului și după aceea. Mari actori au jucat în rolul lui Ștefan cel Mare din Apus de soare, piesă care deschide trilogia istorică a lui Delavrancea, urmată de Viforul și de Luceafărul.
Citește tot rezumatul cărții Apus de soare... Deși interesul regizorilor a scăzut în ultimele decenii pentru acest tip de piese de teatru, Apus de soare se află și astăzi în manualele de școală. Rămâne o sarcină dificilă a profesorilor de a prezenta pe înțelesul și pe gustul elevilor o piesă greoaie ca desfășurare a acțiunii, abundând în tirade pe care doar actorii din generația veche, precum Calboreanu, le puteau rosti convingător. Muribundul domnitor este mai degrabă o figură măret-simbolică decât un personaj în carne și oase." - NICOLAE MANOLESCU     Fragment din volumul "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea:     ”RAREȘ: Iartă-Mă, doamne, iubesc!     ȘTEFAN: A! ha! Ba vezi c-o să mă îndrăgostesc eu!     PETRU RAREȘ: E față bună...     ȘTEFAN: Bună și frumoasă, firește.     PETRU RAREȘ: Bună...     ȘTEFAN: Ca piță caldă.     PETRU RAREȘ: Bună... săracă... și fără părinți.     ȘTEFAN: A! fără părinți? Atunci cum s-a născut?     PETRU RAREȘ: Necunoscuți, Măria Ta.     ȘTEFAN: Ai dreptate, că tu cu tat-său d-ai vorbi nu l-ai cunoaște.     PETRU RAREȘ: Iubesc pe Oana, Măria Ta!     ȘTEFAN: Cum?... N-am auzit... O! ho! ho!!... Cu bătrânețele... Da, Oana e față bună și frumoasă și cuminte... Piciorul meu știe, și Dumnezeu, și eu. Săraca și fără părinți... tu știi... Dumnezeu n-a aflat... Și eu mă îndoiesc... Tu mi-o pețești mie ca p-un copil... Și e copil, mititica... Biiine... Dar ei... i-ai spus?     PETRU RAREȘ: Da, Măria Ta.     ȘTEFAN: Și?     PETRU RAREȘ: Că mă iubește ca p-un frate, dar că nu simte nimic... C-aș fi boier, și ea...     ȘTEFAN:As, aș, aș! (Doamna intră pe ușa din stânga.) Doamnă... Ce frumos ești îmbrăcată... Rares tocmai îmi povestea că iubește... Pe cine, mă?     PETRU RAREȘ: Pe Oană...     DOAMNA MARIA: Pe Oană?... Dar e un copil... Și săracă... și...     ȘTEFAN: Un copil... Nici tu nu erai mai mare...     DOAMNA MARIA (speriată): Ștefane ! Măria Ta! (Îl trage d-o mână.)     ȘTEFAN (Îi face semn de înțelegere): Nu-ți zisei d-asta, ci d-astălaltă. Asta mă doare... Eu nu mă opui... Aș vrea să văz pe Oana alături de tine, s-o Îngrijești, s-o aperi, să aibă și ea același nume ca tine. Când o zice cineva Oana să se gândească la Petru și mai sus... Rareș, dar și tu ești un copil. Abia să fi împlinit douăzeci și unu de ani. Ei, tu știi din cine te-ai născut... și eu... Ia unul din caii mei, care ți-o plăcea, fie și pe Voitiș...     DOAMNA MARIA: Voitiș?     ȘTEFAN: Știu... Să nu incălici pe Voitiș, ci să iei alt cal care să te ducă ca vântul pe fața pământului. Să nu ocolești nici deal, nici vale, nici munte, nici iaz, nici codri... până în Hârlău. Și să-i spui Răreșoaii așa: „Mamă, mie mi-a venit ceasul, vreau să mă însor și mireasa mea e bună, frumoasă, fără părinți, este Oana de la curtea Măriei a bietului domn al Moldovei". Și ce-o chibzui ea să vii să-mi spui... Că despre mine, vă blagoslovesc p-amândoi!     PETRU RAREȘ: Zbor...     ȘTEFAN: Să te văd... (Rares dă să iasă repede și se-ncurcă.) Nu p-acolo, Rareș, că n-o să ieși prin zid! (Rareș iese în fugă .) Patimă, Mario. Ast copil mi-aduce aminte vremile vechi. Nimic... trecător... Rău am făcut... I-am crescut în neștiință... Va afla tot... Săracul Petru... Să-l privim când pleacă... (Se duc la fereastra din dreapta.)” Citește mai puțin...