Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist și pedagog, membru corespondent al Academiei Române. Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni, remarcabilă opera literară a lui loan Slavici este influențată de viața satului ardelenesc.
Scriitorul, deși nu deținea o cultură vastă, a fost considerat de criticul George Călinescu un instrument excelent de observație al mediului rural, oferind în nuvelele din popor și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor, în funcție de nivelul lor social, în cele mai mici detalii ale ținutei, portului popular, vorbirii și gesturilor. Slavici crede că spiritualitatea omenească nu are nimic metafizic în sine, că „omul e rezultatul organic al vieții sociale" și că arta e o activitate umană raționalizabilă, deși nu reductibilă la rațiune. Scriitorul se desparte hotărât de gândirea social-filosofică și artistică a epocii anterioare, de clișeele romantismului, fiind în multe privințe un precursor al ideilor literare de mai târziu. Opera lui Slavici este remarcabilă; ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârzi, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și cu părți rele, așa cum trebuie să fie o lume comună. Dacă ar fi avut mai multă capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umană a satului, dar ne-a tasat și una din cele mai autentice și mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele și romanele sale, Slavici este, alături de ceilalți clasici, scriitorul care a avut o contribuție decisivă la așezare literaturii noastre pe făgașul modernității, a fost un întemeletor al realismului nostru modern, așa încât va rămâne un punct de reper nu numai pentru romanul social, ci și pentru cel psihologic.
