Imperativele adolescentei

Titlu disponibil cu autograf; încă 84 exemplare disponibile. Oamenii nu au încredere decât în clișee. Sau majoritatea dintre ei. Clișeele sunt tipare sigure, mențin confortul. Oceanul fără valuri nu reprezintă niciodată un pericol.
Citește tot rezumatul cărții Imperativele adolescentei... Cu cât faci valuri mai mari, cu atât strici liniștea celor care vor să motăie. Dar eu nu mi-am propus să-mi trăiesc viața ca la sanatoriu. Am de gând să fac gălăgie. Așa că dacă nu vă place, sunteți liberi să vă puneți vata în urechi. — fragment din Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, prima carte din Imperativele adolescenței  În afară de moarte, nicio cicatrice nu este de netrăit cu ea. Trăiesc oameni mutilați. Și nu întotdeauna este din cauza lor.  Uneori așa e viața. În dragostea aia unică, atunci când nu-ți mai aparții, riscul e maxim. În dragostea aceea unică, în orice moment amputarea este posibilă. Și nu există protecție. Dacă vrei să nu suferi, nu trăiești cu adevărat. — fragment din Dogmatica fericirii, a doua carte din Imperativele adolescenței Pe cruce scrie anul nașterii și anul morții. Nu scrie nici dată primei angajări, nici data primului imobil achiziționat, nici dată când ți-ai luat prima mașină sau dată când te-ai îndrăgostit prima dată. Nașterea — moartea, ce e între se întipărește în suflet și cu ele pleci mai departe în taină. — fragment din Disperarea de a fi, a treia carte din Imperativele adolescenței Volumul Imperativele adolescenței reunește primele trei cărți ale lui Chris Simion, scrise în perioada liceului,1994-1996. Fragment din cartea "Imperativele adolescenței" de Chris Simion: "Mama nu suportă deranjul. Dacă apare o scamă pe covor e deranj și îmi declară război. Dacă s-au încurcat ciucurii este o tragedie. Când cuvertura de pe canapea a făcut o cută...mormaie. Când deschide ușa camerei mele, o-nchide în câteva secunde hotărât, o zguduie. Înțeleg din asta că nu i-a convenit ceva. Fie cotoarele de măr de pe birou, fie hainele împrăștiate prin cameră, fie cărțile lăsate pe unde mi-a venit. Nu văd sensul pentru care să fac ordine fiindcă trebuie să fac ordine. Am dreptul la dezordine. Îmi place. Mă face să mă simt liberă. Mi-o asum. În afară de asta nu o înțeleg atunci când îmi spune că nu găsește nimic la mine în cameră. Eu găsesc orice. Și cred că asta e mult mai important. Nici în bucătărie nu ne înțelegem, pentru că las vasele murdare în chiuvetă și plec. Să le spele altcineva. Cred că este o vârstă la care toți facem asta. La 14 ani haosul este starea firească. * Mi-am câștigat încrederea acum câteva săptămâni, în momentul în care mi-am tapetat cele trei uși de la camera cu afișe cu Iron Maiden, mama le-a văzut și mi le-a dat jos. Seara le-am lipit din nou. A doua zi cât eu am fost la școală, ea le-a dat din nou jos. Eu seara le-am lipit la loc. Văzând că nu are cu cine să se pună, a cedat. Așa am fost chit. Între tablourile familiei care mie nu îmi stârnesc nicio emoție, dar îmi ocupă pereții... afișele cu toți membrii trupei sau cu mascota Eddie valorează cât viața mea." Citește mai puțin...