In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine

Dumnezeu se roagă la Chris Simion nu invers nu numai pentru că e îngerul Lui nedisciplinat, nu pentru că e creația Lui care se revoltă, ci și pentru că o roagă să nu vrea altceva decât pe El.
Citește tot rezumatul cărții In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine... Dacă mai suntem capabili să primim surprize, fragilă Chris Simion va fi una dintre ele nu doar în teatru ci și în literatură. - Mircea Ghitulescu, scriitor O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe! - Cătălina Buzoianu, regizor Criș, copilul Poet și-a clădit o Persoană cu ferestre mari, deschise larg. Luminate. Zic să privim atent. Sigur învățăm ceva sau reînvățăm, ceea ce ar fi chiar mai mult. - Marcel Iureș, actor Un pui de Cioran în fustă lungă și neagră. - George Pruteanu, critic literar Citîndu‑ți cartea, am tras și eu o concluzie: Vrei să fii fericit? Dacă ești pregătit să suferi, iubește! Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare a mea? - Florian Pittiș, cântăreț și actor   O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe! - Cătălina Buzoianu, regizoare   Sunt convins că din tristețe s‑a născut o mare scriitoare, un important regizor. O parte din sufletul meu de tătic‑prieten îi aparține încă de pe vremea adolescenței ei. Te sărut, Chris, cu dragoste! - George Mihăiță, actor Fragment din volumul "În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la Mine" de Chris Simion:   „Plouă. În fiecare picătură e o viață. Vine de sus... COBOARĂ, Coboară, coboară... și... se izbește, se sparge, se-mprăștie, se evaporă și dispare. Fără să lase vreo urmă. Ca și când n-ar fi existat. Rămâne doar zgomotul. Zgomotul de ploaie. Uneori solemn, sublim, sacru. Alteori simplu, monoton, dar spectaculos. Niciodată banal! Niciodată indiferent! Fiecare ploaie spune ceva. Urlă ceva! Ați ascultat „Riders on the Storm"? Îl ploua Doors. Îl picura Jim Morrison. Același sunet pe care îl am în ochi, în unghii, în păr, în coapse. Valurile se plouă de stânci. Stâncile se plouă de ploaie. Ploaia se plouă de țărm. Țărmul se plouă de mine. Eu... o picătură, una dintre miile de picături, în cădere. Numai că eu când mă apropii de abis... nu urlu. Eu, când mă apropii de abis, mă nasc o altă picătură, lăsând picătura ce-am fost să râdă de voi.  De câte ori te-ai întâlnit cu moartea? Poate că în fiecare zi sau poate că niciodată! Și dacă te-ai întâlnit, când ți s-a părut cel mai aproape de tine? Dimineața, la prânz sau seara? și atunci când te-ai întâlnit te mai gâdilai în tălpi? Sau îți rodeai unghiile? Moartea era așa cum ți-ai închipuit-o? Era albastră, albă sau neagră? La tine a fost roșie? Te-a dezamăgit vreun pic? Era confuză, se intimidă, era brutală sau tandră? Să fie moartea tandră? Ce absurditate! Mi se ridică părul când mă gândesc! I-ai vorbit morții? I-ai zâmbit? Ai acuzat-o? Ai pălmuit-o? Ai scuipat-o sau ai călcat-o în picioare? Ai luat-o de braț sau ai sărutat-o? Dar dacă nu te-ai întâlnit până acum niciodată cu moartea, nu-ți pare rău? Nu ți se pare că-ți lipsește ceva? Ceva de care n-ai avut parte. Cred că este atât de trist să nu te întâlnești cu moartea.” Citește mai puțin...