Poveste de Craciun

   Poveste de Crăciun. O poveste de Crăciun cu fantome de Charles Dickens     O poveste de Crăciun celebra. Poate cea mai cunoscută poveste de Crăciun din toate timpurile. O poveste ce dezvăluie adevăratul spirit al Crăciunului.
Citește tot rezumatul cărții Poveste de Craciun...    Fragment:    "... Ah, dar Scrooge era un om tare strâns la pungă! Un păcătos bătrân, apucător, strângător, hrăpăreț, calic, zgârcit și lacom! Tare și aspru ca amnarul, din care nu ieșise niciodată nicio scânteie de generozitate; secretos, închis în el și singuratic ca o stridie. Răceala din el îi înghețase trăsăturile de bătrân, îi ascuțise nasul, îi brăzdase obrazul, îi îngreunase pasul; ochii i-i înroșise, iar buzele lui subțiri i le albăstrise și îl făcuse să vorbească cu viclenie, cu glasul lui neplăcut. Un aer înghețat era în jurul capului său, deasupra sprâncenelor și a bărbiei sale ascuțite. Ducea totdeauna cu sine această temperatură joasă; îngheță biroul în zilele prelungi și n-o ridică cu niciun grad nici măcar de Crăciun. Căldura sau frigul din afară abia dacă îl afectau pe Scrooge. Nici vremea caldă nu-l putea încălzi, nici vremea rece nu-l putea îngheța. Niciun vânt nu putea fi mai aspru decât el, nicio ninsoare nu își urma scopul mai hotărât ca el și nicio ploaie torențială nu era mai nemiloasă decât el. Vremea rea nu știa ce să creadă despre el. Cele mai năprasnice ploi, ninsori, căderi de grindină și lapovițe nu se puteau lăuda că îl depășesc decât într-o privință: deseori ele „picau” frumos, dar Scrooge niciodată. Nimeni nu-l oprea vreodată pe stradă să-i spună cu plăcere „Dragul meu Scrooge, cum îți mai merge? Când mai treci să mă vezi?”. Pe Scrooge niciun cerșetor nu-l imploră să-i arunce vreun ban amărât, niciun copil nu-l întrebă cât era ceasul și niciun bărbat sau femeie nu-i ceruse vreodată, în toată viața lui, să-i dea indicații cu privire la drumul spre cutare sau cutare loc. Până și câinii orbilor păreau să-l cunoască și, când îl vedeau apropiindu-se, își trăgeau stăpânii în gânguri sau curți; apoi, dădeau din cozi de parcă ar fi zis: „Mai bine să n-ai niciun ochi decât ochi răi, stăpâne cufundat în întuneric!”. Dar ce-i pasă lui Scrooge? Tocmai asta îi plăcea!   Să-și croiască drum printre cărările aglomerate ale vieții, avertizând orice urmă de afecțiune omenească să păstreze distanța, era la Scrooge ceea ce cunoscătorii numesc „scrânțeală”. Odată, demult..." Citește mai puțin...