Scriitorii mint pentru a spune adevărul, politicienii o fac pentru a-l ascunde. [...] Spre deosebire de politicieni, pentru care scopul scuza mijloacele, pentru scriitor mijloacele chiar contează. Intenționalitatea contează.
Dacă vrei să păcălești, vei fi păcălit. Minciuna nu e un mijloc pentru a povesti, pentru a zugrăvi o lume. Scriitorul este doar pe deplin subiectiv, lumea se întâmplă prin ochii lui, prin trăirile și gândurile lui.
Amuzându-mă, mi-aș fi putut numi volumul Când mă enervez, pentru că doar atunci când nu mi-am reprimat revolta și nu am reușit să mă închid în carapacea mea, am răbufnit scriind. În rest, asemenea celor mai mulți dintre convivii mei, am deprins starea de cetățean autist care se protejează scutind a cheltui inutil energii, văzându-și liniștit de treabă într-o țară unde, în ciuda hărmălaiei, indignarea oamenilor nu schimbă nimic.
Indiferent de pe ce poziție, de jurnalist sau de scriitor dramatic, România este o obsesie pe care nu mi-o pot reprima. Uneori mă întreb dacă tăcerile, revoltele, lehamitele, toate câte mă apucă în relație cu Ea, sunt semne că o vreau într-un anumit fel sau doar că pur și simplu o iubesc pasional așa cum e.