„Oriunde mă duc, numai de mine dau“ este un volum de texte dramatice la care Valentin Nicolau lucra în clipa când timpul n-a mai avut răbdare. Cartea, pe care n-a mai apucat s-o vadă tipărită, cuprinde trei „vise într-un act“, precum și eseul „Un teatru al cunoașterii interioare“, în care se regăsește crezul autorului despre arta teatrului.
"Viața cere uitare. Ca să ne aducem aminte, trebuie ca înainte să fi uitat. Forța a tot ce este viu este uitarea. Memoria noastră funcționează precum o rană: cu cât îi rupi coaja mai des, cu atât cicatricea crește și-ți va reaminti durerea. De aceea, repovestim aceleași povești. Dar și pentru că nu le înțelegem. Ceva înțeles nu mai este repetat, odată priceput, cuvântul este redus la tăcere. În interiorul tăcerii își face loc adevărul, devenind și spațiul aducerii aminte. Ne vom aminti doar ceea ce este încă prezent și, totuși, uitat." Valentin Nicolau