Nietzsche si marea amiaza

Citindu-l, recitindu-l pe Nietzsche, citind și recitind nietzscheenii, dostoievskienii, mă recream, mă remodelăm, strunjindu-mă pe mine însămi și, în același timp, mă reapropiam altminteri, de fiecare dată, de continentul Nietzsche, iar în timp probabil, iarăși și iarăși, mai rapid – prin intermediul celui care l-a creat pe Zarathustra – de mine însămi.
Citește tot rezumatul cărții Nietzsche si marea amiaza... Scrierile mele, romanele, poemele, eseurile se află, volens nolens, sub auspiciile dionisiace ale acestui scriitor spre care mă harponează, instinctiv, de bună seamă, și voința de a deveni ceea ce sunt: poet. Un poet care propagă un soi de stranie religie a viului, în esență de neexprimat, o religie-mit de sorginte nietzscheană, construită pe un exces de personalitate. (…) Boală, cu un pic de noroc, poate fi pintenul dat de un nesfârșit zeu răutăcios și perspicace în bolgiile luminoase ale destinului. Întâlnirea mea cu acest spectacol de un dramatism randiose – care este Nietzsche – din întâmplare cred că s-a transformat în destin. Da. Și totodată în voința de Destin. Aura Christi Am terminat de citit cu înfrigurare Nietzsche și Marea Amiază (oricum, verbul «a citi» nu sintetizează decât imperfect efortul sinestezic pe care-l necesită o carte atât de complexă și de bogată în idei). La un prim nivel, volumul poate fi lecturat ca un impresionant catalog al «marilor teme» din literatura europeană (germană, franceză, engleza, rusă, română), aceea înrudită, direct sau indirect, cu suflul zarathustrian al fostului profesor de la Universitatea din Basel. La un nivel secund însă, mult mai profund și mai semnificativ, el este un elogiu excepțional adus vitalismului injectat de solarul divin, reflectat magistral prin textele unor Berdiaev, Șestov, Kierkegaard și mai ales Nietzsche. Filiația cea mai puternică și mai transparentă care îmi vine în minte după parcurgerea paginilor tale este Rudolf Otto: deși nu are nevoie să-l citeze niciodată explicit, cartea este infuzată de conceptul de «numinos», acel sacru inefabil intuit de teologul german în lucrarea sa capitală, Das Heilige. Te felicit pentru acest volum, exemplar în toate sensurile, și sunt convins că oamenii cărora li se adresează nu vor mai fi aceiași după parcurgerea sa. Cătălin Ghita