Barbati fara femei

Unul dintre cei mai bine vînduți scriitori ai Editurii Polirom În noua sa colecție de povestiri, care, poate nu întîmplător, împrumută titlul celui de-al doilea volum de proză scurtă al lui Ernest Hemingway, Haruki Murakami desenează relieful interior al unor bărbați care fie au pierdut, fie n-au avut nicicînd pe cineva.
Citește tot rezumatul cărții Barbati fara femei... Fără ezitări, abil și nuanțat, Murakami explorează peisajul lucrurilor care îi unesc sau îi despart pe bărbați de femei, vorbind despre singurătatea bărbatului, sexualitate și excentricitate, despre pierderi, regăsiri și efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore; personajele lui sînt minate în lupta de permanența căutare a unui echilibru, a unui adevăr și a unui fel de a-ți trăi viața care să împace șinele tău adevărat cu așteptările celorlalți.   „ Samsa nu avea nici cea mai vagă idee unde se afla sau ce ar trebui să facă. Abia dacă înțelegea, cu greu, că acum el este omul pe nume Gregor Samsa. De unde știa el asta? Poate că‑i șoptise cineva la ureche în timp ce dormea: «Numele tău este Gregor Samsa». Înainte de asta însă, cine fusese el? Ce fusese?” (Haruki Murakami, Samsa îndrăgostit) Fragment din roman: "Eu m-am căsătorit în tinerețe și de atunci am dus fără întreruperi o viață de familist, dar cum întâmplarea a făcut să nu am copii, înțeleg într-o anumită măsură opiniile doctorului (chiar dacă sună pe alocuri a exagerări retorice și a prejudecați stereotipe). Poate chiar are dreptate pe de-a-ntregul. Bineînțeles că nu există doar astfel de cazuri tragice. Pe lumea asta mare sunt și familii fericite și frumoase, în care sunt păstrate mereu relații bune între părinți și copii — cam cu aceeași frecvență cu care vezi un hat-trick la fotbal. Doar că eu unul nu am nici o siguranță că m-aș fi numărat printre puținii părinți norocoși, iar despre Tokai mi-e la fel de greu să cred că era tipul acela de tată. Dacă ar fi să mă exprim pe scurt, fără teamă de a fi greșit înțeles, aș spune că Tokai era o persoană afabilă. Era un om echilibrat și nu vedeai la el, cel puțin la suprafață, lucruri care să-i zdruncine această stabilitate, cum ar fi să fie gelos, să nu știe să piardă, să sufere de complexe de inferioritate, să fie înfumurat sau să aibă prejudecăți exagerate ori cine știe ce obsesii, să fie excesiv de sensibil sau să aibă vederi politice extreme. Cei din jur îi iubeau firea deschisă și sociabilă, politețea de om educat și atitudinea pozitivă. Iar aceste calități Tokai le orienta cu atenție și eficacitate mai ales către femei — care reprezintă cam jumătate din omenire. Pentru cineva cu profesia lui, atenția și considerația față de femei erau o artă indispensabilă, dar în cazul lui Tokai nu era un meșteșug învățat sub presiunea necesității, ci părea să fie o calitate înnăscută, cum sunt vocea frumoasă și degetele lungi. De aceea (desigur, la asta se adaugă și un profesionalism indiscutabil), clinica lui prosperă. În general, aveau tot programul ocupat, chiar și fără să-și facă reclame prin ziare. Probabil cititorii știu deja, dar astfel de persoane afabile sunt adesea oameni mediocri și plictisitori, lipsiți de profunzime. În cazul lui Tokai însă, lucrurile nu stăteau așa. Mă simțeam bine de fiecare dată când, la sfârșit de săptămână, petreceam o oră împreună cu el la o bere. Știa să poarte o conversație și avea și subiecte bogate de discuție. Avea un simț al umorului lipsit de aluzii obscure, direct și ancorat în realitate. Îmi istorisea tot felul de povesti interesante din spatele scenei despre chirurgia estetică (desigur, fără să încalce confidențialitatea informațiilor despre pacienți) și îmi dezvăluia multe lucruri interesante despre femei. Însă ceea ce îmi spunea nu cădea niciodată în vulgaritate. Vorbea despre iubitele sale cu respect și dragoste și evită întotdeauna cu mare atenție să divulge informații care ar fi putut fi legate de o persoană anume. " Citește mai puțin...