Fantasticul In Literatura

Din cuprins: - Concepte de fantastic; - Formele istorice; - Teorii ale fantasticului; - Rădăcinile fantasticului românesc; - Analiza textului. Fantasmele produc fantasmagorii un spectacol supranatural.
Citește tot rezumatul cărții Fantasticul In Literatura... În sfera fanteziei creatoare, teoretizată de G. B. Vico își află originea semantismul fantasticului. Două atribute prefigurează acest concept: caracterul arațional prelogic (fantezia este cu atît mai robustă, cu cît raționamentul este mai slab) și limbajul este direct proporțional cu vigoarea fanteziei (Adrian Marino). Teoriile moderne ale fantasticului în literatură au abandonat definiția fantastică a fanteziei, potrivit căreia aceasta însemna facultate creatoare, intuitivă și spontană. Ca orice tip de intuiție, creația se caracterizează prin verosimilitate, fantasticul fiind credibil și poate fi o intruziune brutală a misterului în viața reală. Acesta depinde de stările morbide ale conștiinței care proiectează în afară imaginile angoaselor sale, în timpul coșmarului sau delirului (P. G. Castex). Într-o natură adversă, teama de necunoscut poate fi o sursă a fantasticului. Nu e vorba de teroare fizică, ci de o teroare cosmică indusă lectorului, înspăimîntat sau tulburat (H. P. Lovecraft). Frica, teroare, angoasă, anxietate, ambiguitate, coșmar, nevroza, straniu sînt termeni cu frecvența mare în definirea fantasticului, care se deosebește de feeric, în primul rînd, prin atmosfera apăsătoare. Fantasticul înseamnă o întrerupere a ordinii recunoscute, o năvală a inadmisibilului în cotidian; ruptura, instalare a unei discontinuități într-un spațiu continuu (Roger Caillais). Spre deosebire de feeric (un univers miraculos, care se adaugă lumii reale, fără a-i pricinui vreun rău, fără a-i distruge coerența), fantasticul presupune existența normei, a unui univers măsurat, cu un număr determinat de posibilități. Mai mult , reprezintă o ezitare încercată în fața unui eveniment supranatural. De aceea lectorul trebuie să considere lumea reprezentată ca reală și să ezite în opțiunea sa asupra naturii evenimentului (Tzvetan Todorov). Dacă lectorul optează pentru un răspuns sau altul părăsește domeniul fantasticului și intră în genurile învecinate; straniul sau miracolul. Un eveniment este straniu cînd poate fi explicat cu ajutorul legilor realității comune și miracolul, atunci cînd sentimentele și legile acestei realități sînt insuficiente pentru a-l eluda. Citește mai puțin...