Cartea secretă - ediție de buzunar Un bătrân solitar, Elias Ein, se retrage la Braunau am Înn, un orășel izolat din nord-vestul Austriei. Curând, el descoperă în nouă casă o scară secretă ducând la o vastă biblioteca subterană pe rafturile căreia dă peste Cartea Vieții, în care Dumnezeu a trasat destinul fiecărui om. Elias este fascinat. Însușirile extraordinare ale acestei cărți secrete îi conferă puterea să acționeze asupra cursului Istoriei. Ca atare, va încerca să-i salveze pe cei apropiați lui călătorind în trecut până în perioada ghetoului din Varșovia din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, brusc, își dă seama că miza o constituie însuși destinul unui popor întreg. O poveste surprinzătoare care vorbește despre prietenie și curaj, despre ură și lașitate. Atemporală, Cartea secretă are un ecou răsunător în actualitate și în derivele societății noastre contemporane. Fragment din romanul "Cartea secretă" de Gregory Samak: „Elias se pierdea printre presupuneri în privința subiectului bulversărilor fabuloase pe care viața lui le cunoscuse în mai puțin de o săptămână. Existența Cărții secrete punea în discuție conceptul liberului arbitru. Oare al lui care era? Și de ce Dumnezeu l-a ales pe el, dintre atâția alții? Ce aștepta Creatorul de la el? Un lucru era sigur: descoperirea lui amenință să-i transforme credința într-o certitudine periculoasă. El era în mâinile lui Dumnezeu, capabil de-acum înainte să avanseze cu siguranță somnambulului pe drumul pe care i l-a trasat Providența. Dar putem face asta vreodată? În același timp, Elias a fost nevoit să învețe să trăiască, de fapt, cu frica unei noi însușiri caracteristice, aceea de a percepe ochiul omniprezent al lui Dumnezeu. Și ideea că responsabilitatea lui era în acele momente un angajament către Creator pentru fiecare dintre acțiunile lui i se părea îngrozitor de greu de purtat. Gândurile îi rătăceau aiurea atunci când și-a amintit de amețeala pe care o resimțise la contactul cu literele de foc ale Pergamentului. În salonul mare, limbile arătătoare ale orologiul se mișcau anevoie, ca și cum se târau. S-a bucurat la ideea că săptămâna se apropia de sfârșit. În curând urma să dispună de două zile întregi pentru a se întoarce în Sala mare și să încerce să găsească răspunsuri. Frâu Polster trebăluia prin bucătărie și, cu vocea ei groasă, îi atribuia noi comenzi micului Thomas, care ascultă curajos. Într-un final, după patru ore și jumătate, băiatului i s-a mulțumit, cu răceală, ca de obicei. De la fereastra salonului său, Elias l-a privit pe Thomas mergând vioi pe stradă, întru-cât se simțea eliberat după atâtea corvezi. Sof a ajuns la ora opt seara, fix. Când Frâu Polster a deschis ușa, Elias a simțit un curent de aer glacial străbătând casa.”
