Cat mai aproape de tine

Ce distanță e între Odessa și Rusalka? Între limba slovinciană de acum două secole și limba germană de azi? Între peștii ketoa și scafandrul care îi studiază? Între o femeie și un bărbat? Între amintire și uitare? Un bărbat îi scrie unei femei povestindu-i propria ei viață, încercând să-i redea ce a pierdut din cauza amneziei de care suferă, chiar și ce n-ar fi știut ea că a pierdut nici dacă și-ar fi păstrat memoria intactă. „Lumea e complicată ca un tatuaj sub o dantelă“ spune unul dintre personajele acestui roman excepțional despre iubire și identitate, despre spațiul est european al prezentului și despre spațiul acvatic al amintirii. Roman câștigător al Concursului de manuscrise organizat de Editura Univers în 2015. Cât mai aproape de tine este cartea de debut a scriitorului Vlad Roman. Fragment din "Cât mai aproape de tine" de Vlad Roman "Prima casă din sat mă miră întotdeauna. E o clădire sara-că vopsită într-un gri cu tenta de albastru. Nu sunt pictor și nici nu am orgolii în zona asta, dar mă stupefiază intuiția zugravului: între ea și natura din jurul ei nu se interpune nimic, nu este nici o diferență. Cele două realități conlucrează una cu cealaltă până în punctul unde devin identice. Poate obloanele de lemn căzut îmi dau senzația asta sau streașină lăsată de ani. Sau faptul că știu că e nelocuită. Am trecut pe lângă ea întorcând capul, ca de obicei. Trei străzi mai jos, apoi curba spre stânga și în fața mea, chiar în centru, mașina curierului mă aștepta deja. I-am mulțumit pentru pachet și am luat-o înapoi. Acum urcăm citind datele de contact ale editurii. Pachetul era greu și trebuia să-l țin cu ambele mâini. În fața porții m-am oprit să arunc o creangă rămasă agățată în gard. Când am ridicat ochii, mi-am adus aminte de mamă. Cum am adus-o în casa asta - putea fi oricare altă casă, ce-ar fi contat?, casa gri-albastră de mai jos sau alta cum ne-am modificat toți programul în funcție de asta. Și lunile de după, nesiguranța lor, vântul de atunci. M-am scuturat de toate amintirile alea și am deschis poar-ta sprijinind pachetul de piept. Am intrat prin față și l-am pus pe canapea. Am încercat să-mi dau jos haina de pe mine, dar am renunțat uitându-mă prin cameră. Erau două veioze în colțuri, canapeaua pe centru, însoțită de un fotoliu, două scă-une și un balansoar din lemn de tec. Un corp de biblioteca cu cărți și reviste. Și un covor împletit la ieșirea către verandă."