Cum să scrii un roman despre nihilismul contemporan, care să poată fi citit, de pildă, și de cineva din anul 2091? Cum să dezvălui demonii „tranzitiei” românești postdecembriste, fără să rămîi captiv istoricismului? Nimic mai simplu… Nicolae Stan a construit un orășel-satelit al Bucureștiului, în care se pot regăsi multe orașe reale; a plasat în el tipologii diverse de personaje: oameni de afaceri, oameni politici, ziariști, revoluționari, mondeni etc.; le-a urmărit unora viețile încurcate, iar altora le-a privit morțile izbăvitoare. A luat naștere, astfel, un roman perspectivistic despre o apocalipsă molipsitoare, întîmpinată cu credință într-un alt pămînt, nou… „Ceea ce caracterizează proza lui Nicolae Stan este excepțională oralitate, densitatea vocilor. Prozatorul găsește, însă, armonia în aceste dizarmonii și descoase ca Bunuel (păstrînd proporțiile) în scenele lui grotești accelerația sensului tragic.” (Val Condurache)
