Cel mai mic Bigfoot

    O carte pentru copii și părinți, deopotrivă, care ne învață un lucru foarte simplu, de altfel, și anume că viața, așa cum este ea, e mult mai frumoasă când o împărți cu prietenii și că adevărata fericire se regăsește în lucruri mărunte.      Alice Mayfair, în vârstă de doisprezece ani, pășește prin lume neobservată. Ignorată de familia ei și trimisă la cel de-al optulea internat din viața ei, Alice și-ar dori mult să aibă un prieten, iar, când îl salvează pe Millie Maximus de la înec, într-o zi, își găsește și prietenul mult visat. Îndrăgită autoare Jennifer Weiner ne aduce o poveste despre prietenie, creaturi cu blănița și găsirea locului de care să simți că aparții cu adevărat.     „O poveste înduioșătoare despre prietenie și sentimentul de apartenență, ce va rezona cu tinerii cititori care au trebuit să lupte cândva pentru a-și afla locul în lume." - School Library Journal     „Debutul lui Weiner aduce împreună, pe un ton comic, un grup de personaje marginalizate, dar bine conturate. Datorită finalului deschis, cititorii vor fi nerăbdători să citească volumul următor". - Publishers Weekly     „Această poveste îi va ajuta pe copii să înțeleagă cu care sunt puși față în fața aceia care deviază de la normalitate... O carte fermecătoare până la final!" - Kirkus Reviews      Fragment din cartea "Cel mai mic Bigfoot" de Jennifer Weiner:       „Alice se simțea bine în dimineața aceea, mergând către Conversația Zilnică, ronțăind o felie de pâine cu banane și nuci, cu trupul încălzit și relaxat după alergare. Era atât de pierdută în gânduri legate de ziua care începea - engleză, pe urmă o plimbare în pădure, un somn după prânz și o lecție de gătit - încât aproape că nu observă mașina neagră care ridică un nor de praf pe drum.     — Hei, ai grijă! strigă Taley. Riya ridică ochii din cart când mașina se opri brusc la cincisprezece centimetri de soldul ei.     Un șofer cu fața impenetrabilă, în costum și chipiu negru, coborî din mașină, merse la portiera din spate și o deschise, iar o fată care era de vârsta lor, dar care nu semăna deloc cu ele sau cu orice alta, fata, de la Centru, se dădu jos.     Alice remarcă întâi parfumul ei, un amestec dulceag de caprifoi, zmeură și șampon cu aromă de cocos, care o făcea să miroasă a salata, de fructe lăsată de prea mult timp afară din frigider. Fața din mijlocul acelui nor de parfum avea părul castaniu lucios, atârnând în onduleuri până la talie și fața în formă de inimă, cu buze țuguiate, date cu luciu. Purta o fustă scurtă și neagră, strânsă pe talie, pantofi negri de piele întoarsă, cu botul ascuțit, și o bluză, alba de mătase. Cerceii îi scânteiau în urechi și o brățară de aur cercuia încheietura. Avea ochii ascunși de ochelari negri, dar expresia încruntată nu era deloc ascunsă.     — Ce dărăpănătură, zise ea și înclină nasul câteva grade mai sus. E și mai rău decât la fermă la care am fost anul trecut.     — Hei, șoferul tău aproape ne-a lovit, zise Taley.     Fata își scutură, părul.     — Voi stăteați în mijlocul drumului. Dădu disprețuitor cu vârful picioarelor în pământ. Așa cum o fi el. Scoțându-și ochelarii negri, se întoarse spre Alice. Și tu ești...?     Alice își drese glasul.     — Alice Mayfair.     — E din New York, spuse Taley.     — Felicitări. Fata nici măcar nu încercase să pară sinceră.     — Ar trebui să ai mai multă grijă, spuse Alice, simțind deodată nevoia de a le proteja pe colegele ei de căsuță. Riya, care citea cărți despre scrimă, în timp ce mergea de la o lecție la alta, probabil-ar fi nimerit fix în calea mașinilor dacă ar fi fost mașini la Centru în fața cărora să nimerească, iar Taley era atât de congestionată, mereu, încât probabil nici nu le-ar fi auzit venind.     — Ah, serios? pufni fată. Apoi se răsuci pe loc, umflându-și fusta, când îi auzi pe Phil și Lori apropiindu-se și afișa cel mai fals zâmbet pe care îl văzuse Alice vreodată. Bună, îndrumătorilor! ciripi ea. Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu, dar în sfârșit am ajuns!”