Cele saptezeci de minuni ale Chinei

China este pe cale să devină o mare putere economică a lumii. Ce se află însă în spatele dezvoltării sale fulminante din secolul XXI? Care sunt rădăcinile și specificul acestei mari civiliza?îi? Răspunsurile le găsiți în acest volum de prestigiu, care prezintă în e seuri edificatoare și cuprinzătoare aspecte diverse ale Chinei, de la minunile naturii- munți, fluvii, Drumul Mătăsii, viața sălbatică- la arte, marile monumente ale trecutului și orașele animate de astăzi. Realizările artistice ale Chinei nu au egal: caligrafia, jadul, mătasea, ceramică, lacul, pictura, bronzul,mobilierul, grădinile- toate sunt descrise aici de experți. Se acordă atenția cuvenită monumentelor celebre ca Orașul Interzis din Beijing sau Marele Zid, dar nu sunt trecute cu vederea sculpturi, palate, morminte sau temple mai puțin cunoscute, dar de o frumusețe uluitoare. Admiram splendorile vechilor orașe imperiale Xi'an și Nanjing, dar și replică dată în contemporaneitate de zgârie-norii din Beijing și Shanghai, metropole moderne, în plină dezvoltare.      Fragment din volumul "Cele șaptezeci de minuni ale Chinei" de Jonathan Fenby:     “Antrenează-ți atât Interiorul cât și Exteriorul. Exersarea Exteriorului include mâinile, corpul și poziția lui, iar cea a Interiorului — inima, mintea, spiritul și forța. - MOTOUL ARTELOR MARȚIALE     Artele marțiale sau kung fu, potrivit tradiției, sunt astăzi numite wushu. Wu înseamnă război/lupta, iar shu — artă/tehnică. Wushu își are originile în Antichitate, când omul lupta cu animalele sălbatice, înfruntă bolile și se angaja în confruntări fizice cu dușmanul. De-a lungul secolelor, wushu a evoluat, combinând medicina și filozofia și devenind treptat un ansamblu complex de elemente caracterizat prin diferențieri regionale și stilistice.     În prezent, în China există cinci mari forme de wushu: quanshu, baza tuturor formelor de wushu, care include changzhang (luptă cu mâinile goale), taijiquan (taiji) și xingyi (lupta mentală); qixie, în care sunt folosite 18 tipuri diferite de arme, printre care cuțite, săbii, puști și bete; duilian sau înfruntarea cu mâinile goale și armele; duikang sau apărarea, care include freehand boxing; sijiți sau practicarea în grup a diverselor forme de wushu.     Templul Shaolin     Templul budist Shaolin, unul dintre cele mai cunoscute din lume, este ascuns adânc în pădurile de pe Shaoshi Shan, un munte de lângă Dengfeng, în provincia Henan. A fost construit în 495 d.Hr. În anul 527, aici a sosit călugărul indian Bodhidharma pentru a preda budismul Chan (Zen). Bodhidharma (Damo în limba chineză) este considerat părintele budismului Chan din China, iar Templul Shaolin — căminul budismului Chan. Metoda budista Chan (sau biguan în chineză — „a privi zidul") constă în a sta nemișcat pentru a atinge faza de iluminare. Șederea cu picioarele încrucișate era foarte obositoare și călugării obișnuiau să practice artele marțiale pentru a se destinde și revigora. Iată de ce tradiția spune că astfel Dharma a creat stilul shaolin sau Shaolin quan. El a studiat mișcările tigrului, maimuței, păsărilor și șarpelui și le-a îmbinat, inventând formele mentale de luptă (xingyi quan) și luohan shiba shou (cele 18 mișcări din brațe ale lui Iuohan, un discipol magic al lui Buddha), pe care le-a predat apoi elevilor săi.     Prin budismul Chan și wushu, Templul Shaolin a devenit celebru în întreaga lume. Spre sfârșitui dinastiei Sui, când Li Shimin (598-650) a pornit războiul contra lui Wang Shichong, a fost ajutat de 13 călugări din templu, care l-au salvat și purtat spre victorie. După aceea, Li a devenit primul împărat din dinastia Tang și a răsplătit generos templul, care a devenit în foarte scurt timp, datorită sprijinului imperial, unul dintre cele mai mari locașuri budiste din lume, cu peste 2000 de călugări."