Cenusa in buzunare

    "Textele lui Alexandru Vlad au întotdeauna o aromă autobiografică, fără să aibă, însă, niciodată valoarea reală de autobiografie. Ficționalul transcede experiența reală și oferă cititorului surpriza descoperirii unei lumi ușor infuzate de fantastic, ușor livrescă, ușor poetică, niciodată lăcramos retrasă în estetism, lume pe care cititorul o identifică aproape ca prin automatism, cu lumea reală proprie, așa cum și-ar dori-o proiectată în subconștient. Personajul Alexandru Vlad este unul dintre elementele de bază ale prozatorului. Recursul la medierea narațiunii prin intermediul unui personaj îi facilitează discursul cu accent confesiv și introduce o altă  constanta, morală.” - Victor Cubleșan     Cuprins: • O prefață de Victor Cubleșan  • Amintirea clară și precisă a zilei de 27 septembrie, 1970 • Dragostea și porumbeii albi • Pas de deux • Cenușă în buzunare • Sticla de lampă • Racursiu (studiu asupra metodei) • Viața mea în slujba statului • Drumul spre Polul Sud • Rica • Curcubeul dublu (Proces-verbal) • Despre statui. Opinia unui practician • Arheologie • Addenda • Recapitulare și anatomie (Anatomia frigului)     Fragment din volumul "Cenușă în buzunare" de Alexandru Vlad:     “Racursiu (Studiu asupra metodei)     În curtea înghețată, iarba acoperită mai mult cu promoroacă decât cu zăpadă, pomii înghețați în grădină și albiți și ei, părul cu ramurile spinoase întinse până peste șopron, erau câțiva oameni, dar nici unul nu părea să fie tatăl băiatului și nici mama lui nu era acolo, Ceilalți trebuie să fi fost rude sau vecini, deși casele erau rare aici în partea de sus a satului. În poartă era un grup de câțiva copii care au salutat cu voce tare, mai mult pe mine decât pe cei străini, și am intrat cu toții în curte. Era foarte frig și acum, deși dimineața era pe jumătate spre amiază. S-a apropiat de noi un om în uniformă de ceferist, fără chipiu, și ne-a spus că l-au coborât, milițianul și paznicul îl văzuseră, și l-au dus dimineața în casă, ca să se dezghețe, stătuse acolo agățat noaptea în care se spânzurase, ziua în care l-au găsit abia pe la unsprezece, noaptea următoare, și acum l-au dat jos. Șeful de post mișcă din cap c-așa era, dar cei de față se uitau la doctor pe care-l ghiciseră că trebuia să fie doctorul, deși servieta grea cu instrumente se află în mâna celuilalt, asistentul.     - Va trebui să încălziți ceva apa; mai multă, spuse doctorul scoțându-și mănușile, și unul din bărbați făcu un pas spre casă, dar femeile auziseră deja din prag.     Am aflat că omul în haine de ceferist era fratele băiatului, îmi păruse mai degrabă că trebuie să fie unchi, nu tata în nici un caz, dar nici frate. Se simțea destul de liniștit și știa că nimeni n-o să-l întrebe prea multe despre sine. În casă se vedea că mai erau oameni căci ieșiseră doi, unul era paznicul prea înalt, îmbrăcat în suman cenușiu și cu cizme de cauciuc, deși era vremea asta rece, iar pe cap avea o căciulă neagră de oaie, exagerat de înaltă și aceasta. Ne salută și acesta pe toți, apoi începu să vorbească cu șeful de post cu care dăduse și mâna.”