Cind ploua ma numesc altfel

Ioan T. Morar este un poet religios.   Umorist irezistibil si izvor inepuizabil de poante in viata civila, Ioan T. Morar isi dezvaluie in poezie fondul fundamental melancolic, care, spre deosebire de al altor nostalgici sau sentimentali, e la el profund religios. O religiozitate care pleaca din Noul Testament, dar e bintuita de o vocatie a Vechiului Testament, in care cauta mereu, orientat de o afinitate electiva autoscopica, sa isi implinte radacinile. Sensibilitatea lui e vechi-religioasa: ea cinta sau mediteaza sau se tinguieste intr-o limba de care pare uneori uimit, pentru ca e moderna, si in care se simte bine tocmai pentru ca, fata de lume si istorie, ii permite sa se poata simti atit de rau. E in poezia lui o dezamagire fata de decadere, timp, pierdere si alungare, care ne suna in urechi si ramine in inima, prin frumusetea versurilor, ca o forma incapatinata de speranta, speranta in revenirea lucrurilor pe care le-am pierdut atunci cind cel care ne-ar fi putut mintui a hotarit sa se faca invizibil. Un memorabil vers de-al sau spune: Imbatrinim in oglinzi diferite / scriem pe hirtii pe care / vor scrie si altii / 'Ceea ce stim nu ne face mai fericiti / decit ceea ce nu stim'.   Fondul religios, de permanenta referinta, si gustul pentru poanta inspirata dau la Ioan T. Morar o poezie sensibila ca un instrument prin care si sensibilitatea noastra isi poate cinta reveriile si amaraciunile. - Horia-Roman Patapievici   Lui Ioan T. Morar ii reuseste un lucru arareori intilnit in poezie: sa redea, in formule de-o totala transparenta, complicatiile trairii care e simultan si spirituala, si viscerala. Poetul si-a creat, in ani, o mitologie de uz propriu, in care religiosul si profeticul pun in evidenta fragilitatea de ecorseu a fiintei. Versurile par ecouri dintr-un timp imemorial, ca si cum viata de acum n-ar fi decit rescrierea in regim dramatic a unui sir de existente anterioare. Cotidianul e irigat de radacinile unui trecut mirific, de dinaintea dezlipirii legendei de real. Aproape ca am spune ca versurile apartin unei sensibilitati de tip oriental, intrate in coliziune cu o constiinta occidentalizata. Aceasta particularitate, care converteste cuvintele tribului in vocabule ale interioritatii creatoare, ii confera un loc aparte in lirica actuala: in raport cu drumurile strabatute de aceasta, el e si excentric, si, intr-un mod dramatic, exotic. - Mircea Mihaies