CIPI, acest pitic uras Cipi trăia în pădure. Era mare cât degetul meu cel mic și purta la pălărie o floare de lăcrămioară. Căci avea și pălărie. Locuia în scorbură Fagului Uriaș și toți îl iubeau. Un pitic atât de drăgălaș și de harnic n-ai fi găsit în toată lumea, oricât ai fi căutat... Un singur lucru îl necăjea pe Cipi nițel. Ar fi vrut, cât de cât, măcar cu o jumătate de deget să fie mai înalt. Nu cu mai mult, fiindcă el știa din cărțile pentru copii ca un pitic e pitic atâta vreme cât e pitic. Capodopera a literaturii pentru copii, cu întâmplări fascinante, povestite cu umor și verva inepuizabilă, care, la orice vârstă, aduc bucuria lecturii. Fragment din carte: "După o îndelungată meditație, Cipi s-a hotărât să transforme Pădurea într-o Țară a Dragostei. Niciun animal să nu mai facă vreodată vreun rău vecinilor săi; deci, să nu mai fie animal! Să nu mai fie îns căruia să-i poți spune: „Animalule, ești prost ca noaptea!" Căci, bineînțeles, prostia este de nepătruns ca o noapte neagră, de catran. Să fie, deci, Pădurea o Țară a Dragostei. Cerbul să nu se bată cu Cerbul de peste deal, Viespile să nu le mai înțepe pe Albinele sălbatice, iar dacă o furnică neagră se rătăcește printre Furnicile roșii, acestea să n-o mănânce, ci s-o ocrotească pline de dragoste. Într-o seară, Cipi i-a spus o poveste minunată Iepurelui și Păsării, poveste al cărei sfârșit suna astfel: „Și agrișul sălbatic trebuie îndrăgit". Apoi, Cipi, obosit de atâta efort intelectual, a zis: — Acum să ne rezervăm energia pentru sfânta zi de mâine, căci după muncă, odihnă e răsplata cea mai dulce. Pasărea și Iepurele l-au privit plini de admirație, crucîndu-se de lucrurile nemaipomenit de inteligente pe care el le spusese căscând. Căci, oricum, să căști când filozofezi, asta înseamnă că ești un filozof nemaipomenit."
