Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu

• Bildungsnovella • Premiul Observator cultural pentru debut, 2019 • Prix du Festival du Premier Roman de Chambéry, 2019 • Roman tradus în neerlandeză și nominalizat la Europese Literatuurprijs   Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu spune nu doar povestea unor aventuri și-a oamenilor care-l înconjoară pe erou, ci și a lumii neîmblânzite și pline de frumusețe din care vin cu toții. Priță Barsacu se naște într-un sat mărginaș al Văii Oltului, într-o regiune care, deși nu e ruptă nici de istorie, nici de lumea cea mare, pare să aibă o atmosferă doar a ei, unde violența și dragostea merg mână în mână. Priță nu crește în cea mai bună dintre familii și trebuie să navigheze cu grijă, păstrându-și speranța, printre obstacolele impuse nu doar de sărăcie, alcoolism și criminalitate, ci și de schimbarea contextului istoric. Nu le înțelege întotdeauna și totuși, în mijlocul lor, se străduiește să-și încropească un trai din puțin. Reușește să facă asta o vreme, găsindu-și un prieten neașteptat într-o fată din vecini, alături de care pornește în explorarea lumii cu o curiozitate neobișnuită de naturalist. Dar viața are capriciile ei, pe care niciun naturalist nu poate să le domesticească.   Lumea sumbră și violentă descrisă de Bocai nu este - așa cum ilustrează romanul său - niciodată doar sumbră, niciodată doar violentă, ci în același timp plină de frumusețe și iubire. - Dutch Review of Books   Ce înseamnă exact denumirea de literatură universală nu mi-a fost niciodată pe deplin clar, dar, orice ar însemna, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu cu siguranță se califică. - Hans vander Heijde, Tzum   Serile îi prindeau așa și cădeau peste ei ca oboseala, seri din acelea în care frica de a rămâne afară creștea în tine, dacă erai copil, odată cu amurgitul; câteodată, când apusul îi găsea în vale, la nevăstuici sau la scăldat, îi apuca puțin panica - căci știau că noaptea o să-i prindă pe drum. Când se întâmpla așa, Stanca îi zicea lui Priță să stea în poartă până ajunge ea acasă, ca să nu i se facă frică dacă se uită cumva înapoi și vede ulița pustie, înfricoșătoare în întuneric. Dacă înnegurarea îi prindea mai aproape de casă, aveau suficient curaj să rămână afară cu greierii, să ia pietre de prin șanțuri și, izbindu-le unele de altele, să vadă care dintre ele face scântei mai mari.