Colivia regelui

Colivia regelui este al III-lea volum al seriei Regina Roșie. Toți vor sfârși în flăcări   Acum fără puteri și bântuită de greșelile fatale, Mare Barrow e prizonieră. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit cândva, dar care i-a răspuns numai cu minciuni și trădări. Ajuns rege, Maven complică plasă de păianjen țesută de răposata lui mama și încearcă să păstreze controlul asupra întregului regat. Roșiii continuă să recruteze și se pregătesc tot mai intens pentru război. În mijlocul lor, Cal, prințul exilat, va face totul pentru a recupera tronul și inima lui Mare. Toată lumea pare la un pas să explodeze.   În Colivia regelui, al treilea volum din seria de succes Regina roșie, rebeliunea ia proporții și loialitățile tuturor sunt puse la încercare.   Aveyard are un fler pentru situații dramatice, pe care cititorii le vor devora. Acțiunea pornește în trombă și tensiunea nu scade până la ultima pagină. - School Library Journal  Fragment din cartea "Colivia regelui" de Victoria Aveyard "Traversam un palier cu o mulțime de ferestre cu vedere vest, dincolo de cazărmi, spre Râul Capitalei și jumătatea orașului de pe celălalt mal al lui. Recunosc forma mătăhăloasă a Circului Oaselor, cuibărit între clădiri. Știu bine priveliștea. Am stat la ferestrele astea împreună cu Cal. Atunci când l-am mințit, pentru că eu știam că vom fi atacați în noaptea respectivă. Însă ce nu știam eu era felul în care urma să ne afecteze acel atac. Și Cal mi-a șoptit că își dorea ca lucrurile să fi stat altfel. Acum îi împărtășesc dorința.  Probabil că suntem urmăriți de camerele de supraveghere. Spun „probabil" pentru că eu nu le mai pot simți. Coborâm spre etajul principal al palatului și Evangeline tot nu a spus niciun cuvânt. Ofițerii ei se țin după noi - cârd de mierle înghesuite în jurul unei lebede din metal. De undeva se aude muzica. Acordurile ei pulsează ca o inimă umflată și tristă. N-am mai auzit niciodată muzica asta, nici la balul la care am fost și nici măcar în timpul lecțiilor de dans pe care mi le-a predat Cal. Parcă are propria-i viață, una întunecată, complicată și bizar de ispititoare. O aude și Evangeline și se crispează.  Straniu, dar etajul la care se află curtea regală este aproape pustiu. Nu sunt aici decât câteva gărzi postate de-a lungul coridoarelor. Gărzi, nu santinele, care ar trebui să fie alături de Maven. Evangeline nu o ia la dreapta, așa cum mă aștept eu, ca să intre în sala tronului pe sub arcadele ușilor mari. Ci se grăbește tot înainte, cu noi pe urmele ei. Și intră într-o altă încăpere, pe care eu o cunosc prea bine. Sala de consiliu. Un cerc perfect din marmură și lemn lustruit. De-a lungul pereților sunt înșirate jilțuri somptuoase, iar pardoseala împodobită este dominată de stema Norței, Coroana Înflăcărată. Mult roșu și negru și argintiu regal, cu vârfuri din flăcări imense. Aproape că mă poticnesc atunci când o văd și trebuie să închid ochii. N-am nici cea mai mică îndoială că Pisicuța o să mă tragă după ea. Și aș lăsa-o cu dragă inimă să o facă, dacă așa n-aș mai vedea niciun crâmpei din locul acesta. Îmi amintesc că Walsh a murit aici. Chipul ei îmi apare în spatele pleoapelor. Au vânat-o ca pe un iepuraș. Lupii, lupii au vânat-o: Evangeline, Ptolemus, Cal. Și au încolțit-o în tunelurile de sub Archeon, unde ea îndeplinea ordinele primite de la Garda Stacojie. Au găsit-o, au târât-o pâină aici, ca să fie interogată de regina Elară. Dar nu s-a ajuns atât de departe. Pentru că Walsh s-a sinucis. A înghițit o pastilă cu otrava chiar în fața noastră. Ca să protejeze secretele Gărzii Stacojii. Ca să mă protejeze pe mine.  Deschid ochii atunci când muzica își triplează volumul.  Nu mă mai aflu în sala de consiliu, ci într-un loc și mai rău."