Furtuna războiului este al IV-lea volum al seriei Regina Roșie. Orice victorie are un preț. Trădată și îndurerată, Mare este hotărâtă să distrugă o dată pentru totdeauna regatul Norta și pe Maven, pentru a asigura libertatea oștii roșii și a celor ca ea. Dar nicio bătălie nu se câștigă singură, așa că Mare va trebui să se alieze cu cel care i-a frânt inima. Puternicii prieteni argintii ai lui Cal și Garda Stacojie se vor dovedi esențiali în lupta care o așteaptă. Maven însuși este atât de obsedat să o recucerească pe Mare, încât e dispus să plătească oricât, chiar să distrugă orice și pe oricine îi stă în cale. Războiul e iminent. Cum se va sfârși povestea pentru fetiță cu fulgere? Fragment din cartea "Furtuna războiului" de Victoria Aveyard: "Elane Haven. După ce casa ei s-a răzvrătit împotriva lui, Maven a spus că Elane este târfa lui Evangeline. N-am văzut-o la consiliu, dar cei mai mulți din Casa Haven sunt aliați cu Casa Samos. Umbre, toate capabile să dispară oricând au chef. Probabil că Elane a fost acolo tot timpul, dar eu n-am avut cum să o văd. - Crezi că ar încerca să distrugă toată munca tatălui ei? Dacă ar putea? Mi se pare că Farely seamănă acum cu un motan care a prins un șoarece foarte gras pentru masa de seară. - Dacă... ar ajuta-o cineva? Cal nu a renunțat la coroană în favoarea iubirii. Oare Evangeline o va face? Ceva îmi spune că s-ar putea. Toate uneltirile ei, toată rezistența ei mută, tot mersul acela pe muchie de cuțit. - Posibil. Cuvântul capătă un nou înțeles pentru amândouă. O nouă greutate. - Are motivele ei. Și cred că asta ne oferă nouă un avantaj. Farley strâmbă din buze, de parcă ar zâmbi cu adevărat. În ciuda celor aflate, simt că încă mai pot să sper. Farley mă bate pe braț, zâmbind și mai larg. - Notează-ți și asta, Barrow: sunt foarte mândră de tine. - Sunt și eu de folos din când în când. Râde scurt și pleacă, făcându-mi semn să o urmez. Se îndreaptă spre strada care începe în capătul aleii. Dalele ei lucesc în lumina soarelui de vară. Însă eu ezit, pentru că nu vreau să părăsesc ungherul acesta întunecat și sigur. Lumea de dincolo mi se pare prea mare. Turnul se înălță în centrul Corviumului. Trag aer în piept și mă forțez să mă mișc. Primul pas mă doare. Mă doare și al doilea. - Nu trebuie să te mai urci acolo, murmură Farley, aruncând priviri dușmănoase spre turn. Am să te țin eu la curent cu ce se întâmplă. Davidson și cu mine o să ne descurcăm."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Furtuna razboiului?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Furtuna razboiului și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.