Concursul aparent de norme penale Vol.2

Concursul aparent de norme penale. Teoria generală. Volumul al II-lea Descoperă Concursul aparent de norme penale. Teoria generală. Volumul I Volumul II al lucrarii Concursul aparent de norme penale, denumit Sfera și principiile de aplicare, îsi gaseste locul în completarea analizei reflectate în cuprinsul volumului anterior, prin depasirea implicatiilor teoretice si surprinderea modalitatilor practice de aplicare a unei teorii care are menirea de a desface „nodul gordian” al dreptului penal substantial.   În lipsa unei reglementari exprese a teoriei, sfera ei de aplicare si modalitatea de solutionare a concursului aparent au fost întotdeauna caracterizate de diversitate, dobândind de-a lungul timpului diferite întelesuri si modalitati de aplicare. De aceea, în încercarea de a oferi unitate în diversitate au fost îmbinate cele mai importante doua sisteme utilizate distinct în doctrina penala si practica judiciara de drept comparat: formele de clasificare a concursului de calificari, în cadrul carora au fost incluse relatiile dintre normele penale ce pot fi subsumate calificarilor alternative, incompatibile, redundante, echivalente si, cu titlu de noutate, graduale, ce pun în valoare sfera de aplicare a concursului aparent, precum si principiile de solutionare a concursului de calificari, care permit examinarea relatiei dintre norme si identificarea normei penale prevalente prin prisma specialitatii, subsidiaritatii, absorbtiei si alternativitatii.   Dupa unele încercari de a ramâne tributari modalitatii de solutionare a concursului aparent care apare în mod frecvent în literatura de specialitate a altor state, un asemenea demers si-a dovedit rapid limitele, întrucât nici teoriile ori domeniile de aplicare ale principiilor în maniera dezvoltata în literatura straina nu sunt lipsite de provocari din perspectiva mentinerii caracterului unitar al teoriei.   Prin urmare, în încercarea de a unifica aplicarea concursului aparent de norme penale au fost dezvoltate noi forme de clasificare a concursului de calificari si au fost examinate în mod exhaustiv principiile specialitatii, subsidiaritatii si absorbtiei, alaturi de promovarea ideilor de „resuscitare” a principiului alternativitatii, cu accent asupra delimitarii domeniilor acestora de aplicare si stabilirii ordinii de prioritate. Elementele de originalitate nu s-au rezumat la crearea unei noi forme de clasificare a concursului de calificari si integrarea acestor forme alaturi de principiile de solutionare, întrucât în cadrul calificarilor incompatibile, care în doctrina franceza beneficiaza de o definitie sumara, a fost inclusa teoria pe care autorii germani au dezvoltat-o sub denumirea actele anterioare si ulterioare sanctionate implicit.   Din perspectiva domeniului de aplicare al principiului specialitatii a fost urmata distinctia realizata în doctrina germana între infractiunile calificate si infractiunile privilegiate, iar pentru a facilita întelegerea constructiei specialitatii, distinctia realizata în doctrina italiana între specialitatea printr-un element specific si specialitatea printr-un element aditional si-a dovedit utilitatea.   În cazul principiului subsidiaritatii, examinat prin referire la cele doua forme obisnuite, formala (expresa) si materiala (tacita), domeniul sau de aplicare a fost redefinit fata de constructia obisnuita regasita în literatura straina, ce corespunde mai degraba absorbtiei naturale. Pentru subsidiaritatea formala a fost urmata distinctia realizata în doctrina italiana între subsidiaritatea determinata, nedeterminata si relativ determinata, identificându-se însa noi modalitati de exprimare a clauzei de subsidiaritate.   Cercetarea stiintifica si încercarea de identificare a unei teorii unitare de aplicare a principiului absorbtiei nu au fost lipsite de provocari, întrucât absorbtia naturala nu beneficiaza de o constructie juridica solida, astfel ca, desi au fost identificate criterii obiective pentru solutionarea conflictului, au fost mentinute si unele criterii subiective ce ofera portia corespunzatoare de echilibru pentru întelegerea si aplicarea echitabila a normelor penale în materia absorbtiei naturale.   Ultimul si cel mai controversat principiu, al alternativitatii, a fost promovat prin sublinierea utilitatii sale în cadrul a doua domenii de aplicare, dintre care unul principal, iar celalalt subsidiar, în masura în care celelalte trei principii se dovedesc a fi insuficiente, în pofida tendintelor contemporane de renuntare la aplicarea acestuia.   Nu în ultimul rând, au fost identificate cu titlu de noutate si incompatibilitatile si norma penala prevalenta în cadrul relatiilor dintre normele integratoare ori între acestea si normele de incriminare, inclusiv din perspectiva participatiei penale.