Carte

Constiinta si cuvant

de Angela Martin

Constiinta si cuvant, Angela Martin – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Constiinta si cuvant – Angela Martin

Conștiința și cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura Firește, cineva trebuie să ridice mâna spre a fi văzut de ceilalți care cred că el, însă n-au curajul să strige. Oricând e momentul adevărului, al dreptății, al sincerității, și, mai mult decât oricând, e acum. - Augustin Buzură, Fetele tăcerii   Dacă nu există libertate de conștiință în afara adevărului moral, căutarea lui este cel dintâi pas pe care individul alienat va fi ajutat să-l facă spre regăsirea de sine. Drept pentru care, impulsionarea lui în această direcție va fi prima procedură în terapia pe care scriitorul o va aplica personajelor suferinde. Ca să o aplice, are la dispoziția sa un singur instrument – cuvântul.   O abilitate a romancierului este și aceasta – de a le da senzația cititorilor ca autorul și personajul-narator sunt înțeleși să lucreze în beneficiul lor, mâna în mână. Drept pentru care, nu excludem posibilitatea ca Buzură – scriitor terapeut, dedicat vindecării conștiințelor – să fi recurs la această tehnică narativă și că la o formă de psihoterapie intermediată, bazată pe empatie și pe încredere reciprocă. Se dovedește, de altfel, că, făcând din personajul-narator un coterapeut, scriitorul dublează implicit forța persuasivă a literaturii sale asupra cititorilor. - Angela Martin

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Constiinta si cuvant?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Constiinta si cuvant și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Constiinta si cuvant

Cine a scris cartea Constiinta si cuvant?

Constiinta si cuvant a fost scrisă de Angela Martin.

În ce an a apărut Constiinta si cuvant?

Constiinta si cuvant a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Constiinta si cuvant?

Constiinta si cuvant are 310 de pagini.

La ce editură a apărut Constiinta si cuvant?

Constiinta si cuvant a fost publicată la editura SCOALA ARDELEANA.

Există Constiinta si cuvant în format PDF?

Poți verifica Constiinta si cuvant în format PDF.

Cărți scrise de Angela Martin

Ai mai jos lista de cărți scrise de Angela Martin. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.