Conștiința și cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura Firește, cineva trebuie să ridice mâna spre a fi văzut de ceilalți care cred că el, însă n-au curajul să strige. Oricând e momentul adevărului, al dreptății, al sincerității, și, mai mult decât oricând, e acum. - Augustin Buzură, Fetele tăcerii Dacă nu există libertate de conștiință în afara adevărului moral, căutarea lui este cel dintâi pas pe care individul alienat va fi ajutat să-l facă spre regăsirea de sine. Drept pentru care, impulsionarea lui în această direcție va fi prima procedură în terapia pe care scriitorul o va aplica personajelor suferinde. Ca să o aplice, are la dispoziția sa un singur instrument – cuvântul. O abilitate a romancierului este și aceasta – de a le da senzația cititorilor ca autorul și personajul-narator sunt înțeleși să lucreze în beneficiul lor, mâna în mână. Drept pentru care, nu excludem posibilitatea ca Buzură – scriitor terapeut, dedicat vindecării conștiințelor – să fi recurs la această tehnică narativă și că la o formă de psihoterapie intermediată, bazată pe empatie și pe încredere reciprocă. Se dovedește, de altfel, că, făcând din personajul-narator un coterapeut, scriitorul dublează implicit forța persuasivă a literaturii sale asupra cititorilor. - Angela Martin
