Alex lucreaza la o firma de lobby. Livia face voluntariat la un ONG. Sunt expati, stabiliti la Bruxelles. In timpul unei excursii la Marea Mediterana, o intamplare le bulverseaza viata. Degradarea survine lent, este inevitabila, iar practicile cotidiene ale indiferentei devin din ce in ce mai evidente. Textul acesta, care se prelinge dincolo de limitele estetice si narative ale romanului, risca sa deranjeze prin falsa nonsalanta cu care pare a incalca toate regulile scriiturii. Barbarismele cu care e impanat sunt insa doar o sarja a «corporatezei» de azi, avem aici un stil asumat, care se justifica agresiv in contextul psihologiei unui narator dezabuzat, cinic, penduland intre mediocritatea poleita a traiului de angajat corporatist in Bruxelles si amintirea tandra a unei vieti fara orizont, undeva, intr-un oras de pe Borcea, oras prin definitie fara identitate, locuit de oameni fara chip. - Dan Alexe Conform statisticilor, la Bruxelles ploua 199,6 zile pe an, adica exact in zilele in care am scris aceasta poveste. Recunosc, as fi putut scrie in celelalte 165,4 zile, insa imi place sa ies din zona de confort si sa explorez fictional bezna, in forma ei cea mai acuta. Ar putea oare justifica ceva, vreodata, comportamentele noastre liminale si absenta celuilalt din suflet?
