Copiii capitanului Grant

    Scrierile lui Jules Verne și-au câștigat valoarea datorită îmbinării elementelor specifice  operei literare - personaje, întâmplări, descrieri etc., toate mergând până la "desființarea acelui țărm dintre real și imaginar" - cu informații cu caracter documentar, multe dintre ele unice și care au contribuit în mod evident la progresul civilizației, ele dovedindu-și viabilitatea o dată cu descoperirile științifice importante ale omenirii. Cu excepția unică a lui Victor Hugo, Jules Verne este considerat cel mai popular dintre scriitorii francezi.     "Copiii Căpitanului Grant" este una din operele importante ale lui Jules Verne. Cartea descrie peripețiile căutării căpitanului Harry Grant - naufragiat într-un loc necunoscut - de către un grup condus de Lordul și Lady Glenarvan. Pornind în această expediție, la bordul iahtului Duncan, grupul explorează Patagonia, Insula Amsterdan, Australia, Noua Zeelandă...     Opera premiată de Academia Franceză. Carte recomandată de Ligia Pop în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".       Fragment din roman:       „Cuvântul „pampas", de origine araucaniană, înseamnă „câmpie de ierburi" și se potrivește pe drept cuvânt acestei regiuni. Mimozele arborescente ale părții sale occidentale și ierburile substanțiale ale părții orientale îi dau un aspect deosebit. Această vegetație își are rădăcinile într-un strat de pământ care acoperă terenul argilos, nisipos, roșiatic sau galben. Geologul ar găsi bogății abundente, dacă ar cerceta aceste terenuri ale epocii terțiare. Aici zac, în cantități uriașe, oseminte antediluviene, pe care indienii le atribuie raselor mari de tatu dispăruți, și sub țărâna vegetală stă îngropată istoria primitivă a acestor ținuturi. Pămpasul american este o caracteristică geografică, la fel ca savanele Marilor Lacuri sau stepele Siberiei. Clima sa e mult mai călduroasă și friguroasă decât aceea a provinciei Buenos Aires, fiind mai continentală. Căci, după explicația pe care o dădu Păgânel, căldura verii, înmagazinată în oceanul care o absoarbe, este încet-încet restituită în timpul iernii. De aceea insulele au o temperatură uniformă în comparație cu interiorul continentelor. Astfel, clima pămpasului occidental nu este asemănătoare cu climă din zona de coastă. Ea este supusă la treceri repezi, care determină necontenit coloanele termometrice să sară de la un grad la altul. Toamna, adică în timpul lunilor aprilie și mai, ploile sunt dese și torențiale. În această perioadă, a anului timpul este foarte uscat și temperatura foarte ridicată.     După ce cercetară drumul, plecară în zori. Caii mergeau bine, prin mănunchiurile de pajă brava, iarba pămpasului prin excelență ce servește indienilor ca adăpost în timpul furtunilor. La oarecare distanțe, din ce în ce mai rare, câteva locuri adânci, umede, lăsau să crească sălcii și o anumită plantă, ognerium argenteum, care crește în vecinătatea apelor dulci. Acolo caii se desfătară, bând cât să aibă și pentru vremuri grele. Thalcave cercetă tufișurile. El speria astfel cholină, vipera de cea mai periculoasă speță, a cărei mușcătură ucide un bou în mai puțin de o oră.”