Craciun intemnitat

    Cartea conține 33 de mărturii legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițe, lagăre, în deportare, domiciliu obligatoriu, dar și după eliberare. Alcătuită și îngrijită de Cezarină Condurache, cartea este prefațată de Pr. Prof. Constantin Necula.     Fragment din volum:       “Crăciun la Securitatea Oradea 1951        În primele momente ale serii din Ajunul Crăciunului, se așterne o liniște neobișnuită peste celularul subteran. Probabil, fiecare arestat s-a retras în intimitatea sufletulul său, retrăind dureros amintiri din copilărie. Colinda prin suflet imagini și sunete din Crăciunul neasemănat și plin de farmec al copilăriei. Nici gardienii nu-și fac simțită prezență. Deodată, dintr-o celulă, se aude în surdină murmurul unei colinde. Cu inima strânsă de emoție, îi răspund tremurat, ca un ecou. Atunci, din celula alăturată, izbucnește un plâns sfâșietor. Aurora, fata cea plină de energie și exuberanță, plânge în hohote.      ”Căci sunt bordeie fără foc / Și mâine e Crăciun...”     Nicăieri, ca în bordeiele noastre subterane și fără foc, această colindă nu este mai adevărată! Atras de hohote, apare plutonierul Szucs. În fața acestei scene impresionante, omul acesta, căruia îi era interzis sentimentul de milă, încearcă să o liniștească. În vocea lui răzbate o vibrație emotivă. Nici cel mai crud om nu poate rămâne insensibil în fața acestui spectacol, în care o adolescentă plânge în seara de Crăciun, în bezna vizuinii îngrozitoare în care a fost aruncată.     În această noapte, părinții noștri, cu siguranță plâng și ei. Plânsul disperării nemângâiate. În această epocă de ofensiva mondială a comunismului, să știi că fiul și fiica stau încătușați în beciurile lugubre ale instituției temute, care prin simpla pronunțare a numelui provoacă fiori, nu poate să nască decât groaza și disperare.      Universul nostru se reduce la acest capăt de beci, unde ne privim printr-o deschizătură în zid și ne înduioșăm la o Sărbătoare care pare a nu mai fi pentru noi. Dimpotrivă, este cea mai apropiată nouă, deoarece scândura priciului pe care ni se anchilozează oasele înghețate este sora bună cu scândura ieslei din Betleem. Oare nu din întunericul peșterii a țâșnit Raza mântuirii?"